vineri, 28 ianuarie 2011

Castanele fierbinti din mana lui Obama

***

Nu m-am numarat si nu ma numar printre admiratorii actualului presedinte american. Dimpotriva, consider ca solutia John McCain era mult mai fezabila pentru instaurarea unui new american century. Din perspectiva istorica, mandat(u)ele prezidentiale ale lui Barack Obama (pentru ca nu ma indoiesc de faptul ca il va dobandi facil si pe cel de-al doilea) imi apar analogice cu instaurarea dinastiei Severilor in Statele Unite ale Antichitatii, Imperiul Roman. Hegemonia romana va intra in vrie odata cu aparitia la tron a lui Septimius Severus, orientalul care dorea sa schimbe cutumele romane.
Barack Obama nu are capacitatea personala de a stapani situatiile de criza, dar, mai grav, nu are in jurul sau nici macar oamenii capabili sa faca acest lucru. Situatia din Egipt si balbele americanilor ne indica foarte clar ca acestia nu au nici o strategie clara pentru influentarea situatiei politice din tara piramidelor. Ori pericolul de a scapa aceasta tara din mana si a o trece in tabara araba fundamentalista, este unul real. Ma uit acum, pe CNN, la conferinta de presa a lui William Miller de la Casa Alba si vad un purtator de vorbe total dezorientat, care, la intrebarea daca stie unde se afla acum Barack Obama, raspunde ca nu stie.

Aceasta absenta a scenariilor posibile, a predictibilitatii evenimentelor viitoare, risca sa arunce Egiptul in valtoarea unei revolutii islamice.sa ne aducem aminte; in 1977, un alt "geniu" de presedinte american, Jimmy Carter, cerea la modul imperativ sahului Iranului, incetarea persecutarii opozantilor regimului autoritar al acestuia. Ce a iesit? O revolutie islamica facuta ca la manual, care a determinat abdicarea sahului (totusi, un prieten al americanilor) si accederea la putere a radicalilor lui Khomeini. A fost fericita America? Ma indoiesc, gandindu-ma numai la criza ostacilor de peste cativa ani. Mi-e teama ca aceasta situatie se va repeta pe Nil.

Obama este un presedinte slab, incapabil de a raspunde la acest gen de provocari. Ii poti fi puse multe in carca lui Hosni Mubarak, mai putin faptul ca nu ar fi un lider loial pentru occidentali. Atentie! Nu este obligatoriu ca dupa indepartarea lui Mubarak, Mohammed el Baradei, liderul opozitiei, sa fie el cel care sa acceada la functia suprema. In timpul revolutiilor, lucrurile sunt extrem de volatile. Pe mine nu ma convinge nici macar d-na Clinton, care afirma senina ca  Mubarak Regime is Stable. Pe ce s-o baza dom'ne aceasta afirmatie? Pe imaginile de la TV? Nu cred. Categoric regimul lui Mubarak este unul uzat. Dar cu ce vin americanii? Cu El Baraddei? Ma indoiesc ca el este omul.