miercuri, 4 iulie 2012

Saaaariiiti, mineriada!

***
Mai acum cateva zile deplangeam aici lipsa de actiune a USL in privinta readucerii functiei prezidentiale intre limitele conferite de Constitutie precum si absenta unor masuri menite a aduce aliantei dominante din Parlament si posturile de decizie din Stat. De vreo doua luni USL se facea ca guverneaza cu institutii incartiruite de basescieni cu vechi state in bransa. Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam la atata vivacitate din partea aliantei de guvernare. Intr-o singura zi Basescu a pierdut aproape totul; palierul doi al puterii politice din Romania - presedintia Senatului -  a fost ocupat de un Crin Antonescu care il asteapta la cotitura pentru ai da lovitura finala. Valeriu Zgonea a devenit presedinte al Camerei in locul nenorocitei batrane domnisoare Roberta Anastase. Iar Rumburakul de la Avocatul Poporului - un domn care dezvoltase o adevarata obsesie din atacarea ordonantelor de urgenta ale guvernului Ponta - a fost revocat prin votul parlamentarilor.

Iesirea absolut jenanta de aseara a presedintelui ne-a aratat inca o data limitele gandirii sale. Din revocarea presedintilor celor doua camere si  a Avocatului Poporului, domnia-sa a inteles ca avem de-a face cu o lovitura de stat. Alti domni portocalii cu mintea pe bigudiuri vorbesc despre o mineriada parlamentara. Din pacate acesti oameni, cei aflati acum in jurul lui Traian Basescu, nu pot intelege cum este posibil sa pierzi totul atat de rapid. Parca PSD, partid care a stat si el la guvernare o vreme indelungata, s-a adaptat mai rapid conditiei de formatiune politica de opozitie. Insurubati foarte bine in functii bugetare remunerate gras, domnii si doamnele adunati/te in jurul actualului presedinte precum mustele in jurul cacatului, striga din toti rarunchi "lovitura de stat", "mineriada" si alte asemenea idiotenii care nu fac altceva decat sa arunce o umbra de indoiala asupra capacitatilor Romaniei de a gestiona situatiile politice tensionate, inerente intr-o democratie. Toate trompetele prezidentiale s-au urcat pe televizoare, denuntand "dictatura" care se pregateste, asta in conditiile in care seful statului detine inca prerogativele cele mai importante, de facto sau de jure.

USL a dat dovada ca este pregatita sa isi asume total guvernarea, fara jumatati de masura ca pana acum. Este timpul ca basescomanii care inca rezista la conducerea unor decocentrate sa faca un pas in spate, in conditiile in care nu subscriu la programul de guvernare trecut prin Parlament de catre cabinetul Ponta. Este logic sa se intample asta, in toate tarile cu traditie democratica punctele cheie, de decizie sau de implemetare, sunt unele politice. Viziunea guvernamentala a USL nu poate fi tradusa in fapte cu oamenii lui Basescu in functie. In mod logic, pasul urmator ar trebui sa il constituie demiterea lui Traian Basescu din functia de presedinte al Romaniei. Prezenta acestui om in fruntea statului reprezinta o bomba cu ceas pentru Romania. Modul in care acesta a hacuit tara, impartind populatia in buni si rai,  viziunea lui maniheista asupra politicii, a determinat aparitia unora dintre conditiile premergatoare unui razboi civil in toata regula. Ma mir ca pana acum serviciile speciale, atat de indatorate actualului sef al Statului, nu au semnalat acest fapt ingrijorator.