vineri, 6 aprilie 2012

PDL a murit, traiasca PDL!

***
De neconceput acum cateva luni acest exod cvasigeneralizat, dinspre PDL catre USL! Oarecum, avem parte de imaginea in oglinda a cea ce s-a intamplat acum cativa ani, cand PDL parea vesnic ancorat in parghiile Puterii, multi fripturisti din randurile PSD si PNL abdicand de la orice ratiune de bun simt si luand calea ciolanului. Tragic nu mi se pare atat filosofia personala a acestor sumbrii migratori politici cat acceptabilitatea de care se bucura gestul lor in ochii conducerii bicefale a USL. Persistenta cu care ni se prezinta aceleasi figuri politice, resapate de enspe mii de ori, pe post de speranta de mai bine, ma face sa imi doresc tot mai tare sa imi bat joc de propriul meu vot.

Mai acum ceva vreme chiar vedeam in USL o alternativa mai curata la buboasa guvernare a PDL. Timpul si gesturile oamenilor care conduc sandramaua numita USL m-au convins de faptul ca nu exista alternativa curata la actuala stare de lucruri. Fara sa convinga in sine foarte mult, USL si-a asumat si partitura de PDL, partid urat si afurisit de majoritatea romanilor. In fapt nici nu va exista o prea mare diferenta intre actualul partid guvernamental si stabilimentul politic numit USL, care ii va lua locul incepand cu toamna/iarna acestui an. Aceleasi acre figuri, care pana mai acum cateva saptamani cantau aria basescianismului, se vor insuruba din nou la Putere, sub sigla USL. Ma mira profund faptul ca lideri politici precum Crin Antonescu sau Victor Ponta, care au trait, in functie fiind, destructurarea salbatica a propriilor formatiuni politice, incurajeaza sau chiar fac uz de aceleasi practici politice primitive, care nu au nimic de-a face cu democratia reala.

Daca la alegerile locale in mod sigur nu o sa votez lista de consilieri si candidatul USL - aici fiind vorba si de chestiuni de ordin personal - incep sa stau in dubii si asupra destinatiei votului meu de la alegerile parlamentare din toamna. PDL e de rahat, e clar,  dar si USL incepe sa puta urat de tot. Ma enerveaza la maxim totala lipsa de ratiune morala a gesturilor politice facute publice de catre liderii Opozitiei. De exemplu Victor Ponta, un politician tanar, viitor premier al Romaniei; ce i-a trebuit lui sa se afiseze in public alaturi de traseistul Gheorghe Ciobanu nu pot sa inteleg. Sa fi fost atat de atractiva promisiunea fostului vames, conform careia alaturi de el vor mai trece la PSD inca 15 bucati primari PDL? Se poate, dar oricum s-a umplut de penibil, atunci  cand a constatat distanta dintre promisiune si realitatea cruda; nici macar un primar PDL nu a muscat momeala intinsa de catre tatal hotilor din vamile din Vestul Romaniei.

Deci, dragii mei, stati linistiti. PDL poate ca este deja in moarte clinica, insa alternativa inseamna, in acceptiunea USL, un alt PDL. Aceeasi oameni, alta masca.