marți, 16 noiembrie 2010

Soric de Porc si un puternic iz de Garcea

***

Drama consumata  duminica la Piatra Neamt, soldata cu moartea unui om si ranirea altuia, ne readuce in atentie (oare a cata oara?) interdependentele, legaturile invizibile pentru profani, care exista intre lumea interlopa si autoritatile statului. Pentru ca gloantele trase de numitul Falau, cele care i-au curmat viata interlopului Mararu, ne-au devoalat legaturile primejdioase care existau intre seful politiei locale, comisarul Soric, si liderul unui clan de interlopi. Aceste legaturi sunt primejdioase in primul rand pentru cetateanul obisnuit, cel care sustine din impozitele platite catre stat un aparat politienesc care ne-a aratat de prea multe ori in ultima vreme ca sufera de o impotenta endemica.

Cetateanul nu mai este aparat in fata agresiunii lumii interlope, deoarece chiar unii sefi ai Politiei au dat mana cu infractorii. Nu cu multa vreme in urma presa a mai relatat un caz asemenator cu cel al lui Soric, in rolul principal aflandu-se atunci seful Politiei Municipale din Slobozia, Iosif Chirica. Atunci imaginile surprinse au fost mult mai compromitatoare pentru Politia Romana in ansamblu, deoarece ele il aratau pe acest domn comisar mort de beat in casa unui infractor de drept comun. Multi dintre noi au fost, poate, surprinsi de declaratia de azi a lui Soric. "Mararu, de ce este atât de interlop? Că dădea bani şi lua camătă? Sunt procurori care dau bani..." Stupefiante aceste vorbe, mai ales ca ele vin din gura unui sef de inspectorat judetean de Politie. In optica acestui Garcea camata nu mai este o infractiune, chiar daca ea este condamnata prin lege. Ori Politia trebuie sa vegheze tocmai la respectarea acesteia.

Totusi, in sprijinul lui Soric, trebuie sa va spun ca aceasta declaratie poate fi privita ca fiind una daca nu normala, atunci macar realista. Pentru ca in Romania, dragii mei, granita dintre legal si ilegal este ilizibila pana si pentru cei care - se presupune - au o minima pregatire in cea ce priveste cunoasterea legilor tarii. Situatia de la Piatra Neamt era una absolut normala pentru mintea lui Soric si ar fi ramas una tolerata de catre sefii lui de la Bucuresti daca, duminica, nu se intampla nenorocirea din cafeneaua din centrul orasului. Din pacate pentru el, Soric nu a reusit sa se distanteze suficient de prietenia care il lega se seful clanului Mararu, iesind in fata presei cu aceasta declaratie absolut aiuritoare si cu o atitudine demna de filmele indiene.

Lacrimi, lacrimi...Imi pare rau dar nu lacrimi vreau sa vad eu din partea unui politist. Eu as dori sa vad actiune, actiune impotriva clanurilor mafiote care au impanzit tara aceasta. Dar de la oameni precum Soric - sef de inspectorat care locuieste gard in gard cu seful mafiei locale, imprumutand si bani de la acesta - nu am cum sa ma astept la asa ceva. Pentru a nu trimite in metastaza cancerul care o mananca, tara aceasta are nevoie de o operatiune judiciara facuta dupa modelul italian "Mani Pulite". Dar pentru aceasta este nevoie de vointa si de oameni care sa aibe constiinta faptului ca imbraca haina statului cu un anumit scop. Pana atunci vom mai avea parte de Sorici. Multi...