duminică, 21 februarie 2010

PSD - infundatura spre Penibil

***

Iata ca a trecut si Congresul extraordinar al PSD - ului. Victor Ponta a luat 856 dintre voturi, iar Mircea Geoană 781. Diferenta destul de subtire, daca este sa imi dau cu parerea. Acest lucru denota ori echilibrul de forte din cadrul formatiunii politice social-democrate ori fractura existenta intre cele doua aripi evidentiate foarte clar.

Am putut constata in cadrul Congresului, incredibila capacitate de regenerare a Patriarhului Rosu, Ion Iliescu. Dupa momentul penibil din aprilie 2005, cand a fost aruncat precum o masea cariata, Iliescu si-a dus pana la capat razbunarea fata de Mircea Geoana. Bun. Il avem pe Ponta presedinte al PSD. Dar cine conduce de facto partidul? Daca iesea Mircea Geoana, atunci raspunsul era clar: Marian Vanghelie. In noile conditii insa, cine sunt acei potentes  care detin acum puterea in cadrul partidului?

Victor Ponta reprezinta imaginea vandabila a PSD, in spatele careia se regaseste un grup extrem de eterogen de politicieni cu un trecut nu tocmai onorabil. Sub umbrela Ponta ii regasim pe Ion Iliescu, Adrian Nastase, Miron Mitrea, Grupul de la Cluj, Radu Mazare, Ilie Sarbu, Viorel Hrebenciuc si enumerarea ar putea continua. Ramane de urmarit care dintre ideile sustinute de catre membrii acestui grup va triumfa in cadrul partidului. Pentru ca avem aici orientari eclectice, de la intrarea la guvernare alaturi de PD pana la opozitia dura fata de actualul guvern.

Un factor important in luarea deciziilor in cadrul PSD il va constitui Geoarge Maior, actualul sef al SRI, nasul de cununie al lui Victor Ponta. Ori apropierea dintre Maior si PD este una de notorietate. Presiunea care va veni dinspre filiale, asociata cu ideile grupului de la Cluj, cele ale lui Miron Mitrea, George Maior sau Radu Mazare, il vor impinge pe Victor Ponta, mai devreme sau mai tarziu, catre pactizarea cu Basescu. Precedentul exista.

In incheiere am sa surprind probabil pe multi cititori ai acestui blog, spunand ca am toata admiratia pentru Marian Vanghelie. In conditiile in care, ieri, dupa ora 15,40 se cam stia deja cine va fi viitorul presedinte al PSD, el a ramas alaturi de Mircea Geoana in virtutea unei promisiuni. Este mare lucru ca in Romania sa te respecti, respectandu-ti cuvantul dat. L-ati vazut pe Hrebenciuc cum a basculat in favoarea lui Ponta? Ce poate fi mai penibil la un om care, pana mai acum o saptamana, clama sustinerea eterna fata de Mircea Geoana?

Dupa acest congres, o singura concluzie: Respect Vanghelie!

10 comentarii:

  1. În PSD bătătlia continuă. S-a câştigat un time-out, până la toamnă.
    În tabăra pontiştilor, sunt două tendinţe:
    Hămesiţii, care vor trage "Hăis", spre guvernare.
    (Mitrea, baronii, socrul, naşul etc)
    Calculaţii, care vor trage "Cea", stângând dinţii până la parlamentare, eventual anticipate.
    (Iliescu, Mazăre...)
    În tabăra looser-ilor, treaba e clară. Restauraţia! Cu sau fără Geoană.
    Vanghelie şi ai lui, care, să nu uităm, reprezintă, de bine, de rău, Bucureştiul, au o avangardă solidă în cei 10 vicepreşedinţi de pe lista fostului.
    O să asistăm la un balet pe poante foarte interesant, şi tare mă tem că orchestra va fi dirijată de la Cotroceni!
    De fapt, ar trebui să mă bucur. Încăierarea asta, combinată cu îmbârligarea pedelistă, îi crează un culoar formidabil lui Crin!
    Aşa că orice rău spre bine!
    Prin noi înşine!
    Nihil sine Deo!

    RăspundețiȘtergere
  2. Toni, personal cred ca dupa ziua de ieri in PSD ramane Tigania. Fara Vanghelie insa. Vanghelie a dovedit ca este barbat, om al promisiunilor ferme, al cuvantului dat. Oare cum poate sa se uite Hrebe in ochii lui Geoana, acum, dupa ce l-a lichidat din postura de aliat? Este greu de inteles curvasaria asta ambalata sub forma democratiei interne de partid.

    Oricum, de ceva vreme, la PSD se confunda democratia cu anarhia, cea ce este periculos. Ponta saracu' e total nevinovat. A nimerit in batalia dintre doua gastii si s-a plasat si el de partea aceleia care l-a acceptat din prima.

    DA, in acest context, Crin are sanse mari sa devina liderul Opozitiei politice din Romania, daca nu cumva deja este. Il regret pe Geoana dintr-un singur mare motiv: era genul de politician care stia sa negocieze. Mi-e teama ca pe Ponta il vor forta sa arate ca are cea ce spaniolii numesc cojones cui nu trebuie.

    RăspundețiȘtergere
  3. In primul rand va incerca sa refaca puntea de legatura dintre Basescu si PSD, in al doilea, Ponta va marsa catre o ruptura cu PNL in opozitie pentru a-si marca teritoriul .
    Sa le fie de bine, daca Iliescu si Nastase cautau o solutie mai buna sa arunce PSD ul in ograda lui Basescu, nu gaseau.

    RăspundețiȘtergere
  4. Toni, sa nu uitam ca a 3 a categorie, de care tu razi, reprezinta ca pondere 90% din cele 2 adunate. Sa nu uitam ca ponta a castigat la mustata!

    Eu am ajuns la aceeasi concluzie, pana acum Vanghelie e un caine fidel si bun la casa omului!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ionuţ, crede-mă, chiar nu-mi vine să râd!
    Restauraţia este un proces istoric pe care Burbonii, care au supravieţuit măcelarului
    Robespierre şi călăului Napoleon, chiar l-au reuşit.
    În ce mă priveşte, n-au decât să-şi bage ghearele-n gât, ca piţigoii, nu e nici o pagubă!
    Ăştia au legătură cu apărarea săracilor cam cât are Pârţescu cu Democraţia!
    Poate doar Iliescu mai crede în asta...
    Sună bine, dar fals! Teribil de fals!
    Despre Vanghelie, singur a spus că nu-l iubeşte pe Geoană, dar nu vrea alături de leprele
    alea cu facultăţi şi neveste negociabile!
    Aşa că nu prea avea de ales. Cine să-l ia în gaşcă, după tot ce-a spus şi-a făcut?!
    Acum e vice preşedinte. Are încă 9 aliaţi. Dacă vor rezista împreună,are şansa lui.
    Altfel, a mai candidat el ca independent, nici o problemă.
    De asta zic că e un time-out.
    Dacă vor scutura scaunul lui Geoană din Senat, iar se-ncaieră.
    Şi nu cred c-o vor face, doar dacă ştiu că preşedintele e pe ducă. Ca să nu apară Geoană
    la Cotroceni, chiar şi aşa, interimar. Asta i-ar distruge complet pe ceilalţi.
    Aşa că nu e de râs. Deşi cam toţi sunt de râs. Fără parti-pris! Absolut!
    Really, man!

    RăspundețiȘtergere
  6. Bună analiză, Garcia! Ca de obicei, eşti atent la nuanţe şi nu te fură peisajul.
    În nota sa obişnuită, de fin observator, Toni face un expozeu pe cinste. Aşa e, culoarul lui Crin s-a lărgit spectaculos. Pe de altă parte, sunt convins - ca şi Marius Mina - că Ponta va da în liberali cu toată puterea, în încercarea de a se iţi cât mai vizibil în lupta pentru supremaţia din Opoziţie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Oare cum se va descurca domnul Victor Ponta cu cei 11 care erau pe lista lui Geoana si acum impreuna cu el la conducere!?

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Toni

    Aia 9 aliati de care vorbesti s-ar putea ca de maine sa nu ii mai fie aliati ci adversari. PSD - ul este partidul tradarilor dureroase, al politelor platite dar si partidul in care oalele se sparg de capul unui singur om. In acest caz Vanghelie cu extensia neconcludenta pe nume Geoana.

    @ Florin

    Si eu cred ca Ponta va fi fortat sa isi arate muschii in primul rand in raport cu PNL - ul. Numai ca, mai ramane sa vedem cine va fi impresionat de ce isi arata Ponta. Crin a vazut deja prea multe pentru a mai fi impresionat de toanele unui ghertoi.

    @Ionut

    Lista lui Geoana nu a existat. In schimb au existat niste baieti care au acceptat sa intre pe acea lista in speranta ca Geoana ii va trage in sus. Se pare ca pozitia lor in PSD este, oricum, destul de puternica din moment ce au castigat atatea locuri de vicepresedinti.

    RăspundețiȘtergere
  9. Remeber Păstorel: 10 membri de partid...
    Care nu mai "e" niciunul!
    Asta cam aşa e...
    Wishful thinking, maybe...
    Când auzi cum e tratat azi Geoană de iubiţii săi susţinători de ieri, şi, invers, cum e tratată Daciana Ponta azi de către cei care-o ignorau ieri, chiar îţi vine să vomiţi.
    Dacă mai ai ce, după atâta bocăială revărsată zilnic peste naţie...
    Ufff!

    RăspundețiȘtergere
  10. O sa urmeze o perioada lunga pentru PSD de framantari. Din pacate pentru ei nu este timp.
    http://victorionescu.wordpress.com/2010/02/23/traian-basescu-isi-construieste-un-partid-de-stanga/

    RăspundețiȘtergere