duminică, 4 septembrie 2011

Niste lacuste

***
In ultima perioada PDL incearca marea cu degetul, adica spera la salvarea corabiei marinelului Base prin rebranduirea cromatica, renuntand la celebra culoare orange, cea care a dat imagine revolutiilor est europene din 2004, de la Iulia Timosenko si Viktor Iuscenko pana la draga Stolo si actualul presedinte al Romaniei. Culoarea aleasa este cea verde, sub care strategii de imagine ai Cotroceniului spera sa ascunda mizeriile savarsite de catre exponentii celei mai importante formatiuni politice ale actualei coalitii de guvernare.   Destul de grea aceasta misiune, deoarece actuala guvernare tine cu tot dinadinsul sa confirme ideea ca acest cabinet nu intruneste degeaba consideratiile de prost si hot.

Repetarea unor minciuni nu pot ascunde o realitate tot mai cruda; jaful generalizat pe care l-am constatat in timpul guvernarii Nastase se repeta, acum, sub conducerea directa a domnilor Basescu si Boc. Dl. Boc poate repeta mult si bine faptul ca PNL si-a pierdut identitatea liberala, acest lucru nu ii rezolva problema arieratelor din economie, a sifonarii banilor publici de catre firme prietene sau a pericolului cianurarii Muntilor Apuseni prin directul si interesatul aport al presedintelui Basescu. PDL are, in primul rand, o problema de rezolvat cu romanii, cu cetatenii de rand, nu cu Opozitia. Direct vexati de atitudinea ciocoistica manifestata de catre reprezentantii partidului de guvernamant sunt toti romanii, de la cei care beneficiaza de salariul minim pe economie pana la inteprinzatorii cu cifre de afaceri de sute de milioane de euro.

In cazul acestui guvern nu putem vorbi de o tinta predilecta pentru masurile nepopulare luate in ultimii doi ani. Nu.  Problema PDL este Romania intreaga, luata pe verticala, de la opinca pana la vladica. Nu putem vorbi de masuri luate pentru intarirea vreunui segment al societatii romanesti deoarece aproape toti suntem afectati in mod negativ de existenta si activitatea acestui partid. PDL incepe sa semene tot mai tare cu o mumie egipteana, pe dinafara pare un intreg bine format iar in interior avem doar un cadavru mumificat. Din pacate pentru partidul d-lui Boc, el nu beneficiaza de simpatii dezinteresate ci doar de o bunavointa cumparata cu banii publici, pentru a da bine in mediile de formare a opiniilor politice. 

Daca verdele  va constitui optiunea finala a PDL in cea ce priveste rebranduirea cromatica, atunci trebuie sa consemnam faptul ca, in sfarsit,o formatiune politica isi recunoaste mentorii, personificati de niste insecte, lacustele, despre care entomologii ne spun ca sunt unele dintre cele mai lacome insecte, devorand zilnic o cantitate de hrana egala cu greutatea sa. Prea mult pentru Romania.

5 comentarii:

  1. Ce e verde, îndeobşte se usucă. Dacă nu, măcar se veştejeşte...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai devreme sau mai tarziu. Sa speram ca nu sunt ca brazii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Verde, cine n-are pierde...

    RăspundețiȘtergere
  4. Salut,

    Daca te intereseaza un link exchange intre site-ul tau cu site-ul oglindadevest.ro ?

    Eu te-am adaugat pe http://oglindadevest.ro/partenerii/

    Orice link in schimb pe site-ul tau, precum Ziarul Oglinda De Vest este binevenit.

    In rest, numai bine.

    RăspundețiȘtergere