sâmbătă, 29 mai 2010

In sfarsit recunoastem. Stam execrabil cu organizarea in teritoriu


***

„Dorim să ne consolidăm organizarea şi în teritoriu şi în Timişoara. Cred că suntem deficitari în această privinţă. Am crezul că primul lucru pe care trebuie să îl facă PNL Timiş este să îmbunătăţească organizarea. După aceea vom face o inventariere a aspiraţiilor oamenilor pentru diverse funcţii politice”. Declaratia aceasta ii apartine prof. univ. dr. Nicolae Robu, rectorul Politehnicii din Timisoara , senator, presedinte al organizatiei PNL Timis si viitor candidat la Primaria Municipiului Timisoara.

Cred ca dl. Robu se regaseste printre primii presedinti de filiale judetene care recunosc deschis aceasta problema a PNL. Cu putine exceptii (nu mai mult de cinci), Partidul National Liberal sta prost din punct de vedere organizatoric in mai toata tara. In mai toata perioada perioada postdecembrista, liberalii nu au excelat niciodata la acest capitol, regasindu-se intr-o totala antiteza fata de realitatile existente in perioada antebelica sau interbelica.

Eu am spus-o mai demult; daca nu esti in stare sa faci din activul de cadre al acestui partid o armata adevarata, capabila de a se razboi cu cele doua monstruozitati create de FSN (aripa PD si aripa PSD) atunci ar fi mai bine sa te retragi. Mult prea multe dezamagiri am trait in acesti douazeci de ani pentru a mai incredinta viitorul acestei tari acelor politicieni adusi in functii de cele doua mari aparate de cadre de partid.

Ar trebui sa existe un efort concentrat la nivel national al PNL, in sensul exportului de know-how dinspre filialele performante catre cele inexistente din punct de vedere organizatoric. Ori Timisul face parte din aceasta categorie. Cu putine exceptii, PNL - ul este invizibil la nivel de comune sau sate. De obiceii in preajma alegerilor locale se incropeste cate o organizatie comunala pentru a legitima vreun candidat la primarie fara nici o legatura cu partidul. Exemple in acest sens exista cu nemiluita.

Conditia sine qua non pentru a castiga puterea la nivel national o constituie buna organizare locala si, implicit, cat mai multi primari si consilieri.  Primul care a inteles acest lucru a fost Traian Basescu. Acesta, in 2004,  a facut din PD al doilea partid din tara in cea ce priveste numarul de mandate de primar castigate. Asa s-a constituit baza actualei puteri detinute de PD in Romania.

Sunt curios insa cati liberali din Timis au inteles mesajul presedintelui Nicolae Robu. Parerea mea? Mult prea putini.

10 comentarii:

  1. Eu sunt din Hunedoara, iar in urma alegerilor locale din 2008 , judetul nostru a fost GALBEN. Desi nu e firesc, intrucat e un jud muncitoresc si nu unul cosmopolit (sa-i zicem). Vreo 33 de primari, parca. La alegerile parlamentare din toamna lui 2008, ne-am clasat pe locul 3, la europarlamentare - locul 3, iar la prezidentiale - locul 3.
    Si la nivel european partidul liberal e pe locul al treilea! Atat se poate, cel putin acum.

    RăspundețiȘtergere
  2. Subscriu. Organizarea este punctul slab al PNL. Prea multe orgolii personale „căpușează” organizarea și disciplina organizatorică.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici nu le-a luat mult sa-si dea seama unde-i buba! Bine ca toti sunt destepti la Bucuresti, in rest ... cam jale! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @ alinutza

    Explicabil, poate! prin prisma personalitatilor pe care se bazeaza partidul la nivel local. In comune sau orase mici de obicei se voteaza in primul rand omul si doar in secundar partidul. Cunosc un caz din judetul Timis unde exista un primar reprezentand Partidul Republican din Romania. Este singurul edil provenit din acest partid la nivel national.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Florin

    Macar de-ar fi vorba doar de orgolii...In cele mai multe cazuri este vorba de prostie in stare pura. Atitudinea aceasta de tipul dolce far niente incepe sa imi para dezgustatoare. Nu ai chef sa te implici mai mult? OK, cedeaza locul unuia care chiar ar fi pasionat sa faca ceva. Sper sa se faca totusi ceva in aceasta privinta.

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Ionut

    Da, la nivel de Capitala se pare ca PNL sta destul de bine. Dar este total insuficient. S-a vazut clar acest lucru la alegerile prezidentiale. Sunt multe zone neacoperite de activitatea de partid in cazul PNL. Eu totusi ma tot intreb cum dracu sunt atat de orbi si nu observa acest lucru? Indolenta unora nu explica in totalitate aceasta apatie de neam prost.

    RăspundețiȘtergere
  7. De acord, organizarea pare a fi o hibă. Numai că nu cred că poţi organiza o filială în teritoriu cu aceeaşi inşi prăfuiţi, în care comunităţile locale n-au niciun fel de încredere. Trăiesc într-un judeţ în care PNL stă foarte prost, dar în fruntea filialei văd, de vreo zece ani, aceleaşi figuri plictisite. E un club închis, în care unul dornic, să zicem, să pună umărul, mă îndoiesc că poate pătrunde.
    Eu, de exemplu, sunt liberal din '90, dar nimeni, niciodată, nu m-a întrebat dacă vreau şi/sau dacă pot să mă implic în viaţa de partid. Poate oi fi eu prea prost, mi-am zis la un moment dat. Aşa o fi, însă uite că cei ce se cred conducători de neclintit ai filialei judeţene obţin rezultate mai mult decât modeste la toate alegerile, fie ele parlamentare, fie locale.
    Pe de altă parte, recunosc că nu mă dau în vânt după funcţii (şi, zău, nici după privilegii), dar şi aşa, loialitatea chiar nu mai contează. Văd că pentru Primăria municipiului Baia Mare, PNL a pus un candidat care, până mai ieri, era membru PSD, apoi transfug la Partidul aşa-zişilor Independenţi. E revoltător! Păi, liberalii cu vechime în partid din Baia Mare ce vor zice? Nu le va fi lehamite de organizare şi de toate?

    RăspundețiȘtergere
  8. Florine, pana la urma si selectarea defectuoasa a noilor elite de partid tine tot de organizare. Un lider cu viziune stie tot timpul care sunt criteriile care trebuiesc respectate pentru articularea unei echipe de conducere capabila. Aceste filiale sunt foarte prost organizate, cel putin la nivel de Banat si Transilvania poate cu exceptia Bihorului si, partial, a Maramuresului.

    Managementul politic este absolut dezolant in aceste filiale. Si Timisul si Aradul se complac in aceasta situatie. Da, probabil ca prezenta ta in mediul web face mai multa campanie pro-PNL decat cincizeci de activisti basca Calimente si ceilalti adormiti. Prostia este de partea lor, se pare ca doar ei nu cunosc ce pierd.

    In PNL exista o totala lipsa de incredere fata de candidatii proveniti din randurile propriilor activisti. Aceasta neincredere poate fi combatuta cu un argument foarte vizibil; un candidat de "import", Stolojan, a luat doar 10% la prezidentiale in timp ce un om de partid, Antonescu, a luat peste 20% din totalul voturilor. Prostia este iarasi de partea lor.

    RăspundețiȘtergere
  9. Imi placi cum scri. Te-ar interesa o colaborare la un ziar online?

    RăspundețiȘtergere