joi, 20 ianuarie 2011

Dinu Patriciu.Tipic


***

Din Romania Libera spicuiesc niste declaratii cel putin interesante ale omului asociat fortat cu imaginea PNL. Interviul a fost realizat de Sabina Fati.

S.F: Pentru a-i convinge pe liderii PNL despre ecesitatea alianţei cu PC, Crin Antonescu a adus în discuţie beneficiile pe care le-ar putea aduce liberalilor, trustul de presă fondat de Dan Voiculescu.
D.P. - Eu cred că un trust de presă care-şi asumă o poziţie politică într-o ţară ca România este un grup de presă care va ateriza forţat.

Aaaaaaa, acum devine explicabil faptul ca mai tot trustul patronat de miliardarul asta de carton, a preferat sa il atace pe Crin in campania electorala pentru prezidentialele din 2009. vedeti, adevarul trebuie citit in oficioasele cotroceniste, nu in presa independenta, capisci?

S.F: Liberalii au încercat să se folosească de trustul de presă pe care îl patronaţi?
D.P. - Evident. Toată lumea încearcă să se folosească de orice mijloc de comunicare în masă, de orice fabrică de conţinut. Nu doar liberalii, ci şi ceilalţi. Am refuzat acest tip de relaţii cu lumea politică şi o voi refuza întotdeauna.

Asa coane Dinule, dar totusi din bussinesul asta cu asocierea propriei imagini la un partid istoric de extractie capitalista, totusi PNL - ul cu ce se alege? In timp ce Basescu si PDL - ul aveau cel putin trei trusturi de presa inchinate, PSD - ul si Geoana doar vreo doua, Crin fluiera pe degete fara tribuna mass-media  de exprimare. Bine macar ca Adevarul este independent politic, nu? Ba nu. Daca stau sa ma uit in caseta redactionala, cu numele comentatorilor politici din cadrul trustului matale, in care apar indivizi care si-au depus demult omagiile la picioarele lui Traian Basescu, precum Sever Voinescu, Andrei Plesu, Grigore Cartianu, s.a., imi dau seama ca pritoceala aceasta de presa pe care o patronezi, chiar este "independenta". Hmm. La dracu.

S.F. Nu demult vorbeaţi despre necesitatea unui partid tânăr, cu oameni responsabili şi competenţi. Aţi susţine un astfel de partid?
D.P. - Nu pot să mă desprind de poziţia pe care o am, de proprietar de trust de presă. Nu pot să vă dau un răspuns la această întrebare. Depinde de foarte multe lucruri, de compatibilitatea cu ideologia şi orientarea trustului de presă.
S.F: Răspunsul dvs. este „da"
D.P. - Da.

Vaaai! Ce noutate! Poate un partid cu Saftoaica pe post de lider, cu Elvis menestrel la Palat, cu Gregoar purtator de vorbe, cu Plesu pe post de ideolog si cu Catarama ca port-stindard. Ma intreb insa de ce PNL - ul accepta inca sa isi asocieze imaginea cu acest individ? Doar pentru ca are bani? Si ce daca? Electoratul-target al liberalilor nu trebuie sa fie format din cadavrele imbalsamate frumos sub forma de afaceristi miliardari. Mici inteprinzatori, cei cu profesiuni liberale, intelectualitatea, aici trebuie construita solid baza politica. Cu ce ii ajuta pe liberali perceptia publica precum ca Patriciu este sforarul din umbra al partidului? In 2009, din lipsa de fonduri, panotajul electoral al candidatului liberal la prezidentiale a aparut dupa doua saptamani de la startul campaniei. Dar Patriciu e bogat, nu?