duminică, 4 mai 2014

Lasati penalii sa vina la mine! Si eu la Cotroceni...

***
Cum altfel ar putea fi interpretata extraordinara deschidere pe care o manifesta Viorel Victor Ponta fata de toti penalii, indiferent de formatiunea politica in care se regasesc sau din care provin? Sub conducerea primului plagiator al tarii, Partidul Social-Democrat (o formatiune politica care se revendica, chipurile, de la curentul socialist modern european) a devenit o fosa in care sunt deversate direct sau indirect (prin intermediul mini-foselor UNPR si PC), toate scursorile politicii romanesti, totul in numele eternizarii acestei mafii la conducerea tarii.  Personal aveam alte pretentii de la un politician tanar, plin de resurse la un moment-dat. Din pacate, mizandu-se pe caracterul sau indoielnic, personajul politic Victor Ponta a fost "incalecat" de baronii locali ai PSD si nu numai.
 
In acest mod PSD a devenit un receptacul pentru balastul politic al celorlalte formatiuni politice, indivizi certati cu legea, aflati in diferite stadii de cercetare la DNA sau DIICOT, semnalati cu grave probleme de conduita dinspre SRI si alte institutii ale statului. Este de necrezut cum un om politic tanar, cu o educatie relativ buna (episodul doctoratului plagiat poate fi pus in seama dorintei de titluri si titulaturi sau a unui ego exacerbat)  poate fi sclavul unor politicieni corupti, imbatraniti in rele, fie ca ei sunt pesedistii generici de tipul Radu Mazare, Nicusor Constantinescu sau Adrian Duicu sau nou-veniti dinspre alte formatiuni politice precum Ovidiu Silaghi si alte asemenea specimene.
 
Din pacate o Romanie acaparata de PSD va regresa teribil fata de anii trecuti sub toate formele si in mai toate domeniile. Sigur, coruptia institutionalizata va redeveni a doua religie in stat. Vazand aceasta dezvoltare a evenimentelor din ultimele luni, nu poti ajunge la o alta concluzie decat aceea ca blocarea accesului PSD la Palatul Cotroceni a devenit absolut acuta. Candidatul formatiunii politice social-democrate, indiferent de numele sau, nu trebuie sa ajunga sub nici o forma in fruntea Statului!In caz contrar putem schimba numele oficial al tarii in Republica Corupta Romania si nu am gresi cu nimic.