Un cretin dovedit, Serban Huidu, si-a dat-o in petic (din nou!), aducand moartea in randurile a doua familii din Romania. Temperament vulcanic de oltenas cu un oarecare succes, stabilit la Bucale, orientat in lumea politicii de un socru cu greutate in randul Puterii actuale, Huidu nu prea a ratat in ultimii ani ocazia de a se umple de cacat in public. Dintr-un critic consecvent al tarelor societatii romanesti, carcotasul a devenit un cocalar cu acte in regula, sfidand in mod continuu legile si normele de comportament civic. In 2009 i s-a suspendat dreptul de a mai conduce pe drumurile publice in urma unui alt incident rutier in care a efectuat o depasire pe linie continua, in curba.
In 2010, fiind la ski in Austria, si-a fracturat cutia craniana in urma unei intalniri neprogramate cu un copac. Recuperarea fizica a decurs normal, astfel ca, in octombrie 2011 cretinul a crezut ca este in stare sa repete performanta de acum doi ani, cand, la fel, depasea pe linie continua fara nici cea mai mica jena. Doar ca acum, din nefericire, bolidul sau de 100.000 de euro a lovit frontal Dacia Logan a unor amarasteni. Dat fiind faptul ca nu exista termen de comparatie intre sistemele de securitate ale celor doua autoturisme implicate, doua persoane din Dacie au decedat iar cea de a treia se gaseste in stare grava la Spitalul Judetean din Brasov. Ma intreb care este ratiunea pentru care un om precum Serban Huidu ajunge atat de jos, ca si comportament civic? Bineinteles ca pentru a evita intalnirea cu Politia azi, in ziua accidentului, si pentru a-si pregati o aparare beton, Huidu s-a internat in spital, refuzand inca o data sa fie barbat. Dar asta este omul.
Sa nu va faceti iluzii ca Idiotul asta va fi bagat dupa gratii. Nu. Profesorul Ioan Adam, de la Facultatea de Drept din Brașov, a declarat pentru newsbv.ro, că pedeapsa va fi de „3 ani cu suspendare, deși sunt 2 victime, sau poate să-i dea patru ani cu suspendare, sub control. Are șanse de suta la suta, față de practica judicara care s-a cristalizat la aceasta ora în România, să răspundă penal pentru uciderea din culpă și vătămare din culpă, pentru că mai este o victimă, la spital, dar față de statutul său și contextul în care a avut loc accidentul, nu cred că i se va da cu detenție închisoarea, și de obicei mă feresc să fac astfel de predicții“. Asa ca nu va asteptati ca retardatul cu gipalau sa fie tras la raspundere desi in toate declaratiile Politiei de azi Huidu apare ca singurul vinovat pentru comiterea acestui accident. Nu in Romania. Ba mai mult, astazi, dupa confimarea stirii accidentului, mai toate televiziunile din Romania s-au grabit sa ii planga pe umeri celui care este autorul unui omor cu doua victime.
PS: Stiu ca aceasta postare va produce destula rumoare. Nu ma intereseaza, aceasta este opinia mea.
PS2: Stiti cum se numeste ultima postare de pe blogul lui Huidu? Crash.
Sa nu va faceti iluzii ca Idiotul asta va fi bagat dupa gratii. Nu. Profesorul Ioan Adam, de la Facultatea de Drept din Brașov, a declarat pentru newsbv.ro, că pedeapsa va fi de „3 ani cu suspendare, deși sunt 2 victime, sau poate să-i dea patru ani cu suspendare, sub control. Are șanse de suta la suta, față de practica judicara care s-a cristalizat la aceasta ora în România, să răspundă penal pentru uciderea din culpă și vătămare din culpă, pentru că mai este o victimă, la spital, dar față de statutul său și contextul în care a avut loc accidentul, nu cred că i se va da cu detenție închisoarea, și de obicei mă feresc să fac astfel de predicții“. Asa ca nu va asteptati ca retardatul cu gipalau sa fie tras la raspundere desi in toate declaratiile Politiei de azi Huidu apare ca singurul vinovat pentru comiterea acestui accident. Nu in Romania. Ba mai mult, astazi, dupa confimarea stirii accidentului, mai toate televiziunile din Romania s-au grabit sa ii planga pe umeri celui care este autorul unui omor cu doua victime.
PS: Stiu ca aceasta postare va produce destula rumoare. Nu ma intereseaza, aceasta este opinia mea.
PS2: Stiti cum se numeste ultima postare de pe blogul lui Huidu? Crash.
Va intrebati care ar fi ratiunea pentru care un personaj ca Huidu ajunge atat de jos ca si comportament civic?
RăspundețiȘtergereFiindca poate si i se permite! Pentru stie ca are spatele asigurat!
Iar la stilul lui, i se cuvine.
Pentru ca stie ca are coledzi care ii vor sari in ajutor.
Pentru ca stie ca nu va pati nimic.
Si eu am avut la inceput aceeasi reactie cand am auzit de accident. Ca e un imbecil, ca e un idiot. Insa se putea intimpla oricui pana la urma... Dumnezeu sa ii ierte pe cei doi decedati si pe Huidu ca a crezut ca poate sa conduca atunci cand nu era in stare.
RăspundețiȘtergere@Ela
RăspundețiȘtergereI se permite IN ROMANIA! In Germania,pentru un asemenea accident era pasibil de 10 ani de inchisoare cu executare. Dar in tara aceastala ce te mai poti astepta? Da, avem parte atat de o legislatie permisiva cat si de institutii ale statului molaie. Combinatia perfecta...
@ Realitatea D:cupata
RăspundețiȘtergereHuidu persista in prostie si idiotenie de cativa ani. I s-a intamplat atunci, in 2009, fara sa accidenteze pe cineva, iata ca s-a intamplat si acum, in 2011,cu doua sau, posibil, trei victime. De ce? Pentru ca un dovleac cocalar se crede regele soselelor.
De ce spuneti ca i se putea intampla oricui? Deduc ca toti soferii din Romania depasesc pe linie continua? Pai atunci haideti sa abandonam orice norma de circulatie rutiera, daca tot se poate intampla oricui. Sa jucam o perpetua ruleta ruseasca in fiecare minut petrecut in trafic.
Dumnezeu nu doarme. Atunci cand realizezi asemenea emisiuni tv si radiofonice si iti permiti sa iti atragi atata energie negativa nu se poate intampla ceva bun. Dumnezeu sa ii odihneasca in pace.
RăspundețiȘtergere@ Chris
RăspundețiȘtergereMi se pare strigator la cer ca, mai la toate posturile TV, exista invitati care ii plang de mila celui care nu a patit nimic, a bagat in pamant trei oameni si acum se ascunde de Politie stand "internat" prin spitale. Barbatie zero, caracter ZERO. Are cineva indoieli ca acest macac va fi aparat de crema avocaturii romanesti si ca va scapa fara nici o zi de arest? Eu nu.
Sunt convins ca exista accidente pe care nu le poti evita. Anul trecut, cu batrana Leganza, mergeam catre Deta si, pe contrasens un dobitoc cu jeep depasea coloana. Am evitat impactul cu foarte mult noroc, la un moment-dat facandu-se in dreapta intrandul catre Comtim Padureni. Milimetrii...Da, infrastructura este una dezastruoasa, dar parca aceasta este deja o scuza valabila in orice accident. E prea mult.
Doar in romania autoritatile care ancheteaza accidentul isi pot permite sa-i ia apararea fatis 9vom face expertize sa vedem cu ce viteza circula... cind orice timpit stie ca vitezometrul este astfel construit sa se blocheze cu acul indicator la viteza din momentul impactului ) ...ce sa -i doresc ....LA MULTI ANI ! de condamnare , evident !
RăspundețiȘtergereGarcia, exact un accident similar cu al tau am evitat eu acum cativa ani cand un idiot cu BMW s-a angajat in depasirea coloanei de pe sensul lui de mers fara sa se asigure. Am senzatia ca e o situatie similara cu ce a vrut Huidu sa faca.
RăspundețiȘtergerePe de alta parte ceea ce m-a revoltat este declaratia Politiei Brasov, care a si spus ca ipoteza de la care porneste e cea a derapajului. Nu sunt mare expert in chestiuni de genul asta insa mi se pare ca deja a inceput operatiunea inalbirea. Inadmisibil! Intre timp a murit si a treia persoana din Logan...
Operatiunea de musamalizare a circumstantelor agravante a inceput de duminica, cand Idiotul cu jeep s-a ascuns in spital, pentru a nu da ochii cu autoritatile. Intre timp, armata de avocati, hienele de serviciu ale unei societati in putrefactie, s-a pus in miscare. Parerea mea este ca jegosul asta nu va sta dupa gratii nici macar un minut. Si daca a derapat, cine e de vina, Maica Tereza? Nu Idiotul a condus ca apucatul?
RăspundețiȘtergereHuidu a vrut sa fie smecher, baiat de baiat, cocalar in toata puterea cuvantului. El nu poate astepta, nu poate merge in limita de viteza.Nu. El are masina de "N"-spe sute de cai putere si se grabeste, nu?
Io astora le-as da.....omor cu premeditare...clar!
RăspundețiȘtergereai depasit linia continua desi stiai ca NU AI VOIE sa o faci...
“In perioada curpinsa intre 24 si 27 octombrie, noi, bloggerii liberali, facem un apel la reconciliere nationala in jurul Monarhului nostru.
RăspundețiȘtergereIn aceste zile, in particular, invitam blogosfera si mass-media la incurajarea unui armistitiu politic. Sunt momente, precum “Jubileul de 90 de ani ai Regelui Mihai”, cand romanii, indiferent de nationalitate, religie sau orientare politica, trebuie sa isi regaseasca speranta comuna intr-un viitor mai bun.
Coroana Romaniei, sub care s-a facut Unirea cea Mare, sa fie macar in aceste zile simbolul sub care sa ne regasim unitatea si fraternitatea pierduta la 30 decembrie 1947.
In vremurile tulburi pe care le traim, avem nevoie mai mult decat orice de un moment de respiro, in care sa ne omagiem in liniste Suveranul. De aceea, noi, bloggerii liberali, ne obligam ca in aceste zile sa nu raspundem niciunei provocari, de orice natura ar fi aceasta, si sa cultivam valorile nationale, in bucuria jubileului Majestatii Sale, Regele Mihai.”
Clubul Bloggerilor Liberali
@Garcia --dumneata conduci masina?
RăspundețiȘtergereTi se poate intampla la fel penrtu ca esti stapanit de multa ura ...
de ce tot se fac atatea comentarii? credeti ca acum mai poate face ceva sa isi repare gresala? o, nu din pacate. de ce stati drepti si judecati stramb? credeti ca voi care il condamnati pe huidu sunteti pre corecti? sau ca voi nu puteti sa face-ti din neatentie depasire pe linie continua si sa accidentati alta masina? cati dintre voi nu a avut accident? nu va mai faceti calai pentru un om. cati copii de bani gata si copii de politicieni nu fac astea? de ce la ei nu mai comentati atat?
RăspundețiȘtergeregarciamuerte nu mai fi tu asa de sigur ca tu nu vei gresi niciodata. vezi ca si tu conduci masina si????????????????????????
RăspundețiȘtergere