duminică, 11 aprilie 2010

De la Katyn la Smolensk. Tragedia poloneza, episodul doi

***
Polonia reprezinta tara cu care Romania a avut, probabil, cele mai multe similitudini de-a lungul Istoriei. Am fost vecini, am fost adversari, am fost aliati dar am rezistat unii langa ceilalti. In aceste zile polonezii traiesc drama amputarii conducerii de facto a statului polonez. Pentru ca oare in ce nota putem interpreta disparitia tragica a sefului Statului, a sefului Armatei, a sefului Serviciilor Speciale si a guvernatorului Bancii Nationale?

Daca cineva ar fi incercat un atentat impotriva fiintei Statului polonez, acesta nu ar fi reusit mai plenar.
Polonia nu mai are Presedinte, nu mai are sef militar al Armatei, nu mai are conducator al Serviciilor Speciale si nu mai are guvernator al Bancii Poloniei. Ca un facut, ca o tragedie a Istoriei, ca o ironie in timp, iata, la saptezeci de ani dupa momentul Katyn Polonia resimte o noua drama. Acum saptezeci de ani victimele Rusiei sovietice erau ofiterii armatei poloneze. Acum rusii lovesc din nou. E adevarat, indirect, prin Tupolevul care a ratat aterizarea, prin lucratorii care au dirijat traficul aerian in acea fatidica zi, deasupra Smolenskului si prin Vladimir Putin, omul despre care Lech Kaczynski avea cea mai proasta parere.

Ce poate fi mai ironic si mai biciuitor pentru polonezi decat o comisie de ancheta condusa de catre fostul kaghebist din Leningrad, pus acum sa cerceteze circumstantele mortii unui adversar implacabil al comunismului de sorginte sovietica, al carui exponent - in anii '80 - a fost si actualul premier rus?

In mod natural continuatorul ideilor conservatoare impartasite de catre Lech nu poate fi decat fratele sau geaman si tovarasul de lupta Jaroslav Kaczynski, una dintre figurile de prima marime ale partidului Prawo i Sprawiedliwość (Lege si Dreptate). Nu cunosc perioada de care acesta va avea nevoie pentru a se reface mental si psihic, insa Jaroslav tinde sa devina alegerea fireasca a polonezilor.

Insa acum polonezii isi plang elita disparuta la Smolensk, langa Katyn. Sa le respectam doliul.