Biserica noastra ortodoxa nu a excelat niciodata la capitolul rezistentei in fata autoritatilor statului, indiferent de care a fost forma ideologica pe care a avut-o organizarea statala. Atat in fata comunistilor cat si a neocomunistilor iliescieni sau basescieni, Biserica Ortodoxa a luat intotdeauna pozitia de drepti. Unii spun ca de vina pentru aceasta situatie sunt epoletii pe care mai-marii ortodoxiei romanesti ii poarta pe sub sutana.Ar fi o explicatie destul de logica, daca analizam luarile de pozitie facute publice de catre ierarhii cu grade superioare.
Priviti aceasta imagine absolut epica. Nu, nu este o intrunire a fanilor formatiei ZZ Top, iar cel din mijlocul lor nu este un Lenin beat, razand ca proasta la instrument. Nu. Ei sunt ierarhii ortodocsi participanti la ceremonia de canonizare a lui Andrei Saguna, mitropolitul care a pastorit atat de productiv obstea ortodoxa din Transilvania, in secolul al XIX lea. In mijlocul lor, hahaind in stilul caracteristic, il avem pe al nostru presedinte, cel care a ajuns sa tina inclusiv discursuri in biserica. Penibil intreg acest spectacol in care primul betivan al tarii ameteste icoanele pe care le saruta, cu aburii alcoolului ingerat vreme de patru sau cinci decenii! Penibila intreaga aceasta banda de ierarhi ortodocsi care, pentru cativa talanti in plus de la bugetul Statului, l-ar trece pe Traian Basescu in randul sfintilor. Inceputul a fost facut, timid, cu Jiji behaitorul, cel care se poate lauda ca apare pictat in vreo trei-patru biserici de pe intreg cuprinsul tarii.
Biserica Ortodoxa are inca multe valori de recuperat. Marii marturisitori ai credintei ortodoxe din tara noastra, oameni precum Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Nicu Steinhardt, Valeriu Gafencu, Teofil Paraian, Iustin Parvu si altii, nu au fost inca total recuperati de catre Biserica.Mai degraba ei au fost niste marginali in cadrul ierarhiilor stabilite de catre politic in randul Bisericii. Nici acum nu li se recunoaste acestor oameni adevarata lor pozitie in raporturile dintre lumesc si transcedental, lupta lor pentru pastrarea vie a imaginii ortodoxiei adevarate in vremea regimului comunist. Aceste aspecte ridica multe semne de intrebare asupra adevaratelor sentimente ale vremelnicilor conducatori ai ortodoxiei romanesti. Nu este normala aceasta ignorare aproape instrumentalizata a trecutului glorios (pentru ca martiriul din timpul comunismului poate fi considerat o glorie a ortodoxismului romanesc), din care oameni precum patriarhul-orange Daniel Ciobotea isi fac un titlu de onoare.
In schimb Ciobotea si gasca actualilor inalti prelati il promoveaza asiduu pe actualul presedinte, si, la nivel local, pe reprezentantii in teritoriu ai ciumei portocalii. Ce a ramas totusi din biserica ortodoxa la nivel institutionalizat? Doar o biata agentie de publicitate pentru mai-marii zilei. Nimic mai mult.