Seara, Foodcourt, Iulius Mall Timisoara. Stau la masa impreuna cu sotia in fata unor specialitati culinare grecesti (rahat, tot fast-food este). O masa mai la stanga doi domni si o doamna discuta aprins despre starea grava in care se gaseste Sanatatea romaneasca. Bag de seama ca sunt medici, discuta intr-un limbaj foarte greu inteligibil pentru profani. Dar se discuta si despre salariile mizerabile, baza materiala absolut precara si despre extremism si terorism.
La un moment dat, unul dintre cei doi domni spune sententios "ce sa te astepti de la un minister condus de catre un extremist ungur si un terorist palestinian?" Referirea directa cred ca ii viza pe Cseke Atilla si Raed Arafat. Marturisesc ca aceasta asociere nu am facut-o niciodata in mintea mea, de aceea am fost surprins sa o aud din gura unui posibil angajat al Ministerului Sanatatii. Va dati seama cat de grava este situatia din acest sistem daca pana si oameni care sunt parte a lui au ajuns sa vada conspiratii la cel mai inalt nivel de decizie?
Ma intreb pana unde se va ajunge cu neincrederea romanilor in sistem? Aici nu discutam doar despre Sanatate ci de intreg spectrul institutiilor Statului. Presedintia se regaseste la un minim istoric de incredere, Guvernul este inexistent ca si depozitar al sperantelor de mai bine ale cetatenilor, Parlamentul a devenit cunoscut doar prin prisma motaielile pline de intelesuri ale alesilor. In mod normal acestea sunt conditiile necesare aparitiei in prim plan al miscarilor extremiste. La ce sa ne asteptam pentru viitor?