joi, 21 iunie 2012

Romania urii supreme

***
Romanii nu iubesc. Romanii se raporteaza la ceilalti prin binomul resentimentar il (o) urasc/nu il (o) urasc. Este un adevar dur dar totusi acestea sunt trairile reale ale compatriotilor nostrii. Actualul caz al fostului premier Adrian Nastase ne indica cu certitudine acest fapt. Atata ura revarsata pe toate canalele mass-media impotriva unui singur om - fie el chiar si vinovat - este de neconceput intr-o tara sanatoasa din punct de vedere al mentalului colectiv. Romania aceasta, tara in care pe presedintele republicii il cheama Traian Basescu, este una handicapata din punct de vedere emotional.

Gestul comis de Adrian Nastase, care, intr-un gest de nesupunere la adresa Sortii a decis sa isi bage un glont in gat, ne arata pana unde se poate ajunge cu ura personala. Cred ca nimeni nu se indoieste de faptul ca Traian Basescu este un personaj politic vindicativ, incapabil de a-si dramui sentimentele negative fata de anumite persoane. Nastase a avut ghinionul de a sta in calea ambitiilor megalomanice ale fostului marinar, atunci cand acesta din urma conducea destinele bucurestenilor. Basescu nu a uitat aceasta ofensa, declarand inca din 2004 ca Adrian Nastase va face obiectul unor procese  pentru fapte de coruptie. In orice tara normala un proces nu dureaza mai mult de doi-trei ani. Actiunea in justitie demarata impotriva fostului om forte al Romaniei anilor 2000-2004 a durat nu mai putin de opt ani. Inuman! Tracasari, termene peste termene, reincadrari juridice, casari de sentinte, toate acestea impotriva unui singur om.

Acum cativa ani as fi sarbatorit condamnarea definitiva a lui Adrian Nastase. Omul are pacatele lui, cel mai important fiind acela ca a patronat un sistem corupt pana in maduva oaselor. Desigur, unora li s-a parut a fi antipatic, prin afisarea acelei suficiente care enerva majoritatea romanilor, fapt devenit evident dupa consumarea turului doi al alegerilor prezidentiale din 2004. Poate ca el chiar este vinovat de acuzatiile aduse de procurori in dosarul Trofeului Calitatii. Insa nu cred ca acesta merita toata aceasta ura viscerala (Crin Antonescu a numit-o canibalica) din partea lui Traian Basescu. Am citit de dimineata si presa online basista, de la Hotnews si pana la Yahoo News toata lumea sarbatoreste intamplarea nefericita a lui Adrian Nastase precum un festin canibalic in Noua Guinee. Aceasta nu este o tara normala. Mandatele lui Traian Basescu a rupt Romania in mai multe bucati, facand din romani niste fiare dornice doar de sange.