Societatea Timisoara sau despre ce a mai ramas din idealurile postdecembriste

***


Societatea Timisoara are marele merit de a fi reusit sa mentina vii, sub o forma sau alta, idealurile, ideile marete decantate dupa decembrie 1989. Urata de unii, acceptata de altii, admirata de marea majoritatea a oamenilor onesti, Societatea Timisoara a jucat rolul de santinela a constiintei noastre.

Aceasta organizatie non-guvernamentala in adevaratul sens al cuvantului a fost principala vinovata pentru cosmarurile de dupa 1989 ale fostilor tovarasi, transformati mult prea rapid in domni. Prin ideile promovate in Proclamatia de la Timisoara se viza exact extirparea esentei comunistoide din viata politica romaneasca. Daca se reusea acest lucru la acel moment alta ar fi fost desfasurarea de fapte din politica damboviteana cu iz muscalasco-taringradean.

In acest moment Societatea Timisoara a devenit un produs de nisa. De ce de nisa? Simplu. Anticomunismul militant nu mai este la moda. Acest discurs a fost confiscat de catre presedintele tarii, direct, prin condamnarea exclusiv declarativa a comunismului si indirect, prin intermediul tutarilor prezidentiali in frunte cu Tisminiteki/Tismaneanu.

Intr-o recenta conferinta de presa, presedintele societatii, Florian Mihalcea a prezentat cazuri de informatori sau colaboratori ai Securitatii care, dupa consumarea evenimentelor din decembrie, au devenit membrii fondatori ai forului neguvernamental de la Timisoara. Alaturi de cunoscuta doamna Musca Mona si de autorul de talk-shock-uri enteviste Doru Braia, pe aceasta lista s-a adaugat si numele pictorului Mihai Olteanu.

Se pare ca baietii au dorit o reorientare rapida dupa 1989. Mai jos imi permit sa public o parte din continutul Proclamatiei. Va rog sa treceti peste marimea textului si sa il parcurgeti. Faceti acest efort. Merita. Am eliminat preambulul pentru o lectura mai facila si am lasat doar punctele esentiale. Dupa ce veti parcurge textul, am o intrebare pe care trebuie sa v-o adesez si voua; Oare unde eram acum ca si tara daca aceste idei erau preluate intr-un proiect de constitutie?

***



1. Revolutia de la Timisoara a fost inca din primele ei ore, nu doar anticeausista ci si categoric anticomunista. In toate zilele Revolutiei s-a scandat, de sute de ori: "Jos comunismul!". In consens cu aspiratia sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut si noi abolirea imediata a acestui sistem social totalitar si falimentar. Idealul Revolutiei noastre a fost si a ramas reintoarcerea la valorile autentice ale democratiei si civilizatie europene.



...



4. Pentru victoria Revolutiei din Timisoara s-au jertfit, alaturi de romani, si maghiari, si germani, si sarbi si membri ai altor grupari etnice care de secole conlocuiesc in orasul nostru pasnic, in buna intelegere. Timisoara este un oras romanesc si european, in care nationalitatile au refuzat si refuza nationalismul. Invitam pe toti sovinii din Romania, indiferent ca sunt romani, maghiari sau germani, sa vina la Timisoara, la un curs de reeducare in spiritul tolerantei si al respectului reciproc, singurele principii care vor domni in viitoarea Casa a Europei.


5. Inca in data de 16 decembrie, din primele ore ale Revolutiei, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: "Vrem alegeri libere!" Ideea pluralismului a fost si a ramas una dintre cele mai scumpe timisorenilor. Suntem convinsi ca fara partide politice puternice nu poate exista o democratie autentica, de tip european. Cu exceptia celor extremiste, de stanga sau de dreapta, toate partidele au drept la existenta in cetatea Timisoarei. In orasul nostru nu au fost atacate si devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost amenintat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetatenii nostri, sunt colegii nostri de munca, sunt prietenii nostri care au opinii politice. Democratia europeana inseamna libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat intre exponentii lor si competitia loiala pentru cucerirea adeziunii politice si, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat in sistemul democratiei romanesti si Partidul Comunist Roman, daca el nu ar fi fost compromis total si definitiv de catre nomenclatura sa, degenerand in fascism rosu. In tarile est europene in care partidele comuniste si-au pastrat minima decenta, societatea le contesta in principiu, dar le tolereaza in fapt. La noi, partidul comunist a ajuns insa pana la genocid, si prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici in principiu, nici in fapt, indiferent sub ce denumire ar incerca sa renasca.


6. Dupa patru decenii de educatie si propaganda exclusiv comunista, exista in constiinta tuturor romanilor prejudecati apartinand acestei ideologii. Existenta lor nu este o vina pentru purtator. Manipularea lor, insa, de catre grupuri interesate in renasterea comunismului si reinstaurarea lui la putere este un act contrarevolutionar. Pe lista de lozinci, multiplicata la xerox si impartita in 28 ianuarie, demonstrantilor din Piata Banu Manta din Bucuresti, se aflau si slogane vechi de 45 de ani. Identificarea, de pilda, a partidelor "istorice" cu partide vanzatoare de tara este un astfel de slogan si constituie o calomnie. Dimpotriva, activistii comunisti de acum 45 de ani, dintre care unii au si astazi functii importante in conducerea tarii, se fac vinovati de tradarea Romaniei si aservirea ei URSS-ului. Ei sunt cei care scandau atunci: "Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus!" si nu membrii partidelor "istorice". Acestia din urma s-au opus transformarii Romaniei intr-un satelit al Moscovei si unii au platit cu viata aceasta indrazneala. Se impune redactarea de urgenta a unei scurte, dar corecte, istorii a perioadei 1944-1950 si difuzarea ei in tiraje de masa.


7. Timisoara a pornit Revolutia impotriva intregului regim comunist si intregii sale nomencla- turi si nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politica a unui grup de dizidenti anticeausisti din interiorul PCR-ului. Prezenta acestora in fruntea tarii face moartea eroilor din Timisoara zadarnica. I-am fi acceptat poate in urma cu zece ani, daca la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alaturat lui Constantin Parvulescu si ar fi rasturnat clanul dictatorial. Dar n-au facut-o, desi aveau si prilejul, si functii importante, care le acordau prerogative. Dimpotriva, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Lasitatea lor din 1979 ne-a costat inca zece ani de dictatura, cei mai grei din toata perioada, plus un genocid dureros.


8. Ca o consecinta a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. Stim cu totii in ce masura era conditionata viata individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost insa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei functii, dupa modelul multor tari civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Presedinte al Romaniei ar putea candida si personalitati marcante ale vietii culturale si stiintifice, fara o experienta politica deosebita. Tot in acest context, propunem ca prima legislatura sa fie de numai doi ani, timp necesar intaririi institutiilor democratice si clarificarii pozitiei ideologice a fiecaruia dintre multele partide aparute. De-abia atunci am putea face o alegere in cunostinta de cauza, cu cartile pe fata.


9. Timisoara nu a facut revolutie pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficienta o greva. Suntem roti nemultumiti de sistemul de salarizare, exista si in Timisoara categorii de muncitori care lucreaza in conditii extrem de grele si sunt prost platiti (vezi, de pilda, cazul celor ce muncesc in turnatorii sau in industria detergentilor), si, totusi, nici un colectiv nu a facut greva pentru marirea lefurilor si nu si-a trimis delegati sa trateze cu guvernul revendicari materiale exclusive. Majoritatea timisorenilor stiu ceea ce toti economistii se straduie in aceste zile sa aduca tarii la cunostinta: marirea in acest moment a salariilor ar declansa automat inflatia, asa cum s-a intamplat in unele state est europene. Iar inflatia odata pornita, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.
Numai cresterea productiei, deci a cantitatii de marfa aflata pe piata va permite, in paralel, cresterea generala a nivelului de salarizare. In plus, pentru bugetul sarac al Romaniei, prioritare trebuie sa fie acum cheltuielile destinate restabilizarii unui nivel minim de civilizatie. Se impun, de pilda, investitii urgente in domeniul asistentei medicale si salubritatii.


10. Desi militam pentru reeuropenizarea Romaniei, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care isi au neajunsurile si inechitatile lor. Suntem insa categoric in favoarea ideii de initiativa particulara. Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietatii de stat. Nu vom avea niciodata pluralism politic fara pluralism economic. S-au gasit insa si voci care, in spirit comunist, sa asimileze initiativa privata cu "exploatarea" si pericolul catastrofei de a apare oameni bogati. Se speculeaza in acest sens invidia lenesului si teama de munca a fostului privilegiat din intreprinderile comuniste. Dovada ca timisorenii nu se tem de privatizare este faptul ca mai multe intreprinderi si-au anuntat deja intentia de a se transforma in Societati anonime pe actiuni. Pentru ca aceste actiuni sa fie totusi cumparate pe bani curati, ar trebui infiintate in fiecare oras comisii de inventariere a averilor fostilor privilegiati ai puterii, coruptiei si penuriei. De asemenea, actiunile unei intreprinderi se cuvin oferite spre cumparare in primul rand lucratorilor ei. Consideram constructiva ideea, mai radicala, a privatizarii prin improprietarirea tuturor lucratorilor unei intreprinderi cu un numar egal de actiuni, statul urmand sa pastreze numai acel procent de fonduri care sa-i asigure controlul activitatii. In felul acesta, s-ar oferi tuturor lucratorilor sanse egale de prosperitate. Daca cei lenesi si-ar pierde sansa, nu s-ar putea totusi plange de discriminare.


11. Timisoara este hotarata sa ia in serios si sa se foloseasca de principiul descentralizarii economice si administrative. S-a si propus experimentarea in judetul Timis a unui model de economie de piata, pornind de la capacitatile sale puternice si de la competenta specialistilor de care dispune. Pentru atragerea mai usoara si mai rapida a capitalului strain, indeosebi sub forma de tehnologie si materii prime speciale, si pentru crearea de societati mixte, cerem si pe aceasta cale infiintarea la Timisoara a unei filiale a Bancii de Comert Exterior. O parte din castigurile in valuta ale partii romane din aceste societati mixte va intra in salariile muncitorilor, intr-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei parti din salariu in valuta va asigura o buna cointeresare materiala a muncitorilor. In plus, pasapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de tinut in sertar. O alta consecinta pozitiva ar fi scaderea cursului valutar la bursa libera, ceea ce ar atrage dupa sine cresterea imediata a nivelului de trai.


12. Dupa caderea dictaturii au fost invitati in tara toti romanii plecati in exil, pentru a pune umarul la reconstructia Romaniei. Unii s-au intors, altii si-au anuntat intentia de o face. Din pacate, instigati de forte obscure, s-au gasit si oameni care sa huleasca pe exilatii reintorsi, sa-i califice tradatori, sa-i intrebe tendentios ce au mancat in ultimii zece ani. Este o atitudine care nu ne face cinste. In disperarea care ne-a stapanit in ultimii patruzeci de ani, poate ca nu a fost roman caruia sa nu-i fie trecut prin minte, macar o data, sa scape de mizerie luand calea exilului. Multi dintre romanii aflati astazi departe de tara au plecat dupa persecutii politice si chiar dupa ani grei de inchisoare. Ar fi rusinos din partea noastra sa-i hulim si noi cu vorbele activistilor comunisti de odinioara. Exilul romanesc inseamna sute de profesori eminenti care predau la cele mai mari universitati din lume, mii de specialisti pretuiti la cele mai puternice firme occidentale, zeci de mii de muncitori calificati in tehnologiile cele mai avansate. Sa fim mandri de ei si sa transformam raul in bine, facand din trista si dureroasa diaspora romaneasca o forta innoitoare pentru Romania. Timisoara ii asteapta cu dragoste pe toti exilatii romani. Sunt compatriotii nostri si, azi mai mult ca niciodata, avem nevoie de competenta lor, de europenismul gandirii lor si chiar de sprijinul lor material. De asemenea, cultura romana va fi intreaga numai dupa ce se reintegreaza in ea cultura din exil.


13. Nu suntem de acord cu stabilirea zilei de 22 decembrie ca zi nationala a Romaniei. In felul acesta se eternizeaza persoana dictatorului, de fiecare data sarbatorindu-se un numar de ani de la caderea lui. In majoritatea tarilor care si-au legat ziua nationala de o revolutie, ziua aleasa este cea a declansarii revolutionare, fiind astfel glorificat curajul poporului roman de a se ridica la lupta. Un singur exemplu: ziua nationala a Frantei este 14 iulie, ziua cand, in 1789, a inceput Marea Revolutie franceza prin daramarea Bastiliei. In consecinta, cerem instituirea zilei de 16 decembrie ca zi nationala a Romaniei. Astfel, copiii, nepotii si stranepotii nostri vor celebra curajul poporului de a infrunta opresiunea, si nu caderea unui tiran nemernic. Cu exceptia ziarului Romania Libera, presa, radioul si televiziunea din Bucuresti. Evenimentele comentate ca revolutionare sunt numai cele din 21-22 decembrie. Ne inchinam cu pietate in fata eroilor bucuresteni, ca si in fata eroilor din Lugoj, Sibiu, Brasov, Targu Mures, Cluj, Arad, Resita si din toate celelalte orase care au avut nevoie de martiri pentru a cuceri libertatea. Ne doare si ne revolta insa politica centrala de minimalizare a Revolutiei noastre, evident si prin efortul de diminuare a numarului mortilor. Noi am fost pe strazile Timisoarei in zilele Revolutiei si stim ca numarul lor este mai mare decat cel anuntat oficial. Ii asiguram insa pe acei care astazi tainuiesc adevarul ca nu vom inceta lupta pana cand nu vor fi adusi in fata instantei, in calitate de complici la genocid. Aceasta Proclamatie s-a nascut din necesitatea de aduce la cunostinta natiunii romane adevaratele idealuri ale Revolutiei de la Timisoara. A fost o revolutie facuta de popor si numai de el, fara amestecul activistilor si securistilor. A fost o revolutie autentica si nu o lovitura de stat. A fost categoric anticomunista si nu doar anticeausista. La Timisoara nu s-a murit pentru ca activisti comunisti din randurile doi si trei sa treaca in frunte si unul din participantii la genocid sa fie numit de catre acestia ministru de interne. Nu s-a murit pentru ca dezbinarea sociala si nationala, cultul personalitatii, cenzura mass-mediei, dezinformarea, amenintarile telefonice si scrise si toate celelalte metode comuniste de constrangere sa fie practicate in vazul lumii, in timp ce noua ni se cere pasivitate in numele stabilitatii sociale. Aceasta Proclamatie se adreseaza in primul rand celor care au primit revolutia cadou si se mira de ce suntem nemultumiti, de vreme ce dictatura a cazut, s-au abrogat o serie de legi proaste si a mai aparut si cate ceva in pravalii. Acum stiu de ce suntem nemultumiti: nu acesta a fost idealul Revolutiei de la Timisoara. Noi, autorii acestei Proclamatii, participanti la evenimentele dintre16 si 22 decembrie 1989, nu consideram Revolutia incheiata. O vom continua pasnic, dar ferm. Dupa ce am infruntat si am invins, fara ajutorul nimanui, unul dintre cele mai puternice sisteme represive din lume, nimeni si nimic nu ne mai poate intimida.


Timisoara, 11 martie 1990