luni, 17 ianuarie 2011

De ras, daca n-ar fi de plans

***

Spicuit via Tion:

Claudiu Ţaga, care a candidat pentru funcţia din Parlamentul României „sub culorile” PNL, a semnat, luni, adeziunea la UNPR şi va face parte din grupul deputaţilor independenţi.

Ţaga a declarat pentru www.tion.ro că nu a fost exclus din PNL, deşi la finele anului trecut a anunţat că nu va mai reprezenta această formaţiune, însă a plecat din rândul liberalilor deoarece nu se mai vede apropiat de alianţele pe care aceaştia le fac în ultima perioadă.
„Da, azi (n. r. – luni) am semnat adeziunea la UNPR. Nu am fost exclus din PNL, am plecat eu pentru că nu mă văd apropiat de alianţele pe care vor să le facă liberalii în această perioadă”, ne-a declarat Ţaga.

Mda, doar ca domnul deputat, care reprezinta si colegiul meu, omite sa spuna ca decizia de a pleca din PNL a fost luata inca de la mijlocul lui decembrie 2010, adica atunci cand alianta dintre liberali si conservatori nu era de actualitate publica, vezi aici.  Deh, cand suna adunarea generalul azepeurilor, tot apevistul raspunde prezent, nu? Bafta multa d-le colonel, tot mai buna e mancarea la cazan, asa-i?

PS: (pentru dl. Taga, stiu ca parcurge acest blog) -  D-le Taga, pot sa inteleg frustrarile d-voastra in legatura cu relatiile interpersonale din cadrul filialei, sunt de acord cu d-voastra in privinta nesimtirii care ii caracterizeaza pe anumiti domni si doamne care vegeteaza in anumite posturi din PNL Timis, dar nu pot concepe ca un militar sa abandoneze atat de usor lupta. Provocarea este sa schimbi situatia, nu sa o abandonezi.

Cu aceeasi consideratie

GM

7 comentarii:

  1. Cica nu vrea ca liberalii sa se alieze cu un partid de stanga si de aia a plecat. Unde? Intr-un partid asumat de stanga. :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Probabil are si pretentia de a crede ca este onest? Ducandu-se in partidul sefului mafiei personale a lui Basescu? Macar sa nu vorbeasca despre principii...ca sa nu mi se faca greata!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Lilick
    Acum culegem roadele politicii de cadre dezastruoase practicata de catre fosta conducere a PNL. In 2008 criteriile de selectie a candidatiilor pentru parlamentare au fost absolut puerile din punct de vedere politic. Pe principiul coplatii pentru campania electorala, pe listele PNL au intrat tot felul de neaveniti. In Timis eu cunosc cel putin o duzina de liberali care meritau mai mult decat dl. Claudiu Taga sa intre pe lista de candidati. A fost preferat dl.colonel datorita banilor. Atat. Asta a fost singurul criteriu.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Florentin
    Bun, asta a fost optiunea dansului, complet neingradita de lege. Dar ce te faci cu votantii, cei care i-au acordat votul nu neaparat pentru calitatile personale ci datorita apartenentei la un anumit partid politic? Printre fraiericii astia, in cazul Taga, ma numar si eu. Unde este reprezentativitatea? Eu nu l-am votat pe acest om pentru nebanuitele sale calitati. Nici pentru elocinta de care, poate, da dovada, desi eu nu l-am auzit niciodata luand cuvantul in Parlament. ...pacat de votul dat!

    RăspundețiȘtergere
  5. faptul ca a plecat in partidul condus de un personaj fugit de la gataia, spune tot...
    BlueEyes

    RăspundețiȘtergere
  6. Dar ai vazut ce frumos clipeste, nu? O mica zana, ce mai!

    RăspundețiȘtergere
  7. un fripturist, un papagal ahtiat dupa bani,...e greu in opozitie pentru oameni fara principii si coloana,sau poate domnul Taga nu-si recuperase investitia si se reorienteaza rapid,jale mare in tzara lu tzaga.vai de voi romani cu asa alesi.
    semneaza- un alegator fraier din timis

    RăspundețiȘtergere