miercuri, 9 mai 2012

Sa ne tragem organul prin democratie...

***
Nici nu s-a instalat bine la putere guvernul PSD (nu ma luati cu USL pentru ca PNL si PC sunt doar de umplutura pe acolo)  ca au si revenit baietii la practicile atat de cunoscute din vremea guvernarii Nastase. Acum cand se gasesc pe cai mari, astia au inceput sa rationeze exact pe baza premiselor atat de criticate de noi, atunci cand ele erau luate ca si motive de dezbatere de catre PDL si Traian Basescu. Ultima idiotenie este aceasta cu votul uninominal pur, legea care il impune trecand deja de Senat.

Cand PDL parea inexpugnabil si aducea aceasta propunere in dezbaterea publica, mai toti astia de formeaza acum hardughia politica numita USL sareau de cur in sus mai ceva ca puricii. Ca e rau, ca e antidemocratic, ca nu se vizeaza altceva decat perpetuarea PDL la putere, etc.Da, dragii mei, aveati perfecta dreptate, exact acest lucru se urmarea de catre pedelistii d-lui Basescu. Doar ca acest amanunt nu actioneaza ca o circumstanta atenuanta pentru faptul ca voi, opozitia de pana mai ieri, acum, ajunsi la guvernare, sa perpetuati exact aceleasi amenintari la adresa brumei de democratie care exista in tara noastra. Nu se poate ca milioane de voturi exprimate de catre cetatenii acestei tari sa nu aibe corespondenta in componenta politica a Legislativului. Acel tip de parlament rezultat in urma unui asemenea abuz nu ar avea legitimitatea ceruta de catre legea electorala. Parlamentul trebuie sa reflecte fidel optiunile politice liber exprimate de catre cetatenii romani si nu jocurile de culise care merg paralel cu democratia reprezentativa.

Daca pozitia PSD - ului este una de inteles, care se circumscrie exact visului mai vechi de a da Romaniei un sistem politic bazat pe doua partide mari, nu am cum sa inteleg orbirea PNL - ului si a lui Crin Antonescu, in special, cel care cedeaza continuu in chestiunile majore, in favoarea PSD si, indirect, in favoarea lui Traian Basescu. Din acest punct de vedere PNL "beneficiaza" la ora aceasta de cea mai inepta conducere politica din intreaga perioada post-decembrista. Oameni care nu vad mai departe decat ziua de azi au ajuns sa ia decizii in numele partidului. Dar, atunci cand e sa iti sapi singur mormantul...

sâmbătă, 5 mai 2012

A fost tras pe sfoara USL - ul de catre Basescu?

***
In momentul in care am auzit ca a trecut motiunea de cenzura indreptata impotriva cabinetului Ungureanu, pe langa starea de bucurie fireasca,  nu am putut sa ascund si un sentiment de ingrijorare in legatura cu viitorul USL. Nici acum ceva nu sta in picioare. Prea usor au fost inlaturati pedelistii, prea s-au inlatuit toate perfect, astfel ca, la sfarsitul zilei de vineri sa avem deja un premier desemnat, in persoana lui Victor Ponta.

Nu, ceva nu este in regula in aceasta logica evenimentiala. Basescu nu se poate transforma, subit, din presedinte care, prin substanta mandatului sau, a excedat continuu Constitutia, intr-un presedinte in limitele prerogativelor formale. Basescu are un plan, iar acesta cuprinde cu siguranta si problema reintregirii salariilor si pensiilor ciuntite de catre guvernarea PDL. Pot intelege ca partidul d-lui Basescu este intr-o cvasidizolvare, insa exodul de cadre importante din PDL catre USL nu este explicabil doar prin aceasta situatie. Nu, cu siguranta exista un plan la mijloc. Sa ne gandim putin logic: PDL anunta cu surle si trambite faptul ca in luna iunie va trece la reintregirea salariilor si pensiilor supuse curbei de sacrificiu din 2010. Deja avem conturat un orizont de asteptare foarte clar definit in randul salariatilor bugetari si a pensionarilor. PDL renunta foarte usor la guvernare si paseaza rapid cartoful fierbinte catre USL.  Cu ajutorul infiltratiilor din USL, PDL scapa de grija acordarii acelor sporuri banesti, USL ajungand in situatia de a spune NU unor largi categorii de cetateni. USL ajunge la guvernare si constata ca la buget nu exista sume de bani care sa permita acest expedient financiar. Ponta si Antonescu vor contabiliza la maxim esecul revenirii la salariile din 2010, USL - ul inscriindu-se intr-un trend descendent care o va conduce catre ratarea obiectivului de a avea la alegerile parlamentare din toamna peste 50% din scaunele parlamentare.
                                                                                                                                                           
Ce spunea Basescu mai acum cateva luni? USL nu va avea 50% din sufragiile romanilor si nu le va acorda sansa de a forma noul guvern. Este un scenariu destul de plauzibil. Singura sansa a USL este aceea de a scoate un scor cat mai bun la alegerile locale, asta insemnand sa isi aconteze intre 60 si 80% dintre primariile Romaniei. Greu, daca tinem cont de faptul ca Uniunea este un mecanism electoral greoi, neuns, care scartaie rau de tot in anumite zone ale tarii.

marți, 1 mai 2012

Timisul fara ministru. Din nou!

***

In seara de 1 mai muncitoresc, premierul desemnat Victor Ponta a anuntat lista cabinetului cu care va incerca sa obtina investitura in Parlament. Acestia sunt Finante si vicepriministru: Florin Georgescu, Afaceri Externe: Andrei Marga, Justitie: Titus Corlatean, Economie: Daniel Chitoiu, Interne: Ioan Rus, Aparare: Corneliu Dobritoiu, Agricultura: Daniel Constantin, M. Muncii - Mariana Campeanu, Educatie - Corina Dumitrescu, Transporturi - Ovidiu Silaghi, Sanatatii- Vasile Cepoi, Dezvoltare si Turism: Eduard Hellvig, Cultura: Mircea Diaconu, Comunicatii: Dan Nica, Afaceri Europene: Leonard Orban, Ministrul Administratiei: Victor Paul Dobre, Ministrul Mediului - Rovana Plumb. Plus 4 ministri delegati: Dialog social: Liviu Marian Pop, Mediul de Afaceri: Lucian Isar, Relatia cu Parlamentul: Mircea Dusa, Strategii Guvernamentale: Victor Alistar. Deci astia sunt fratii Carlanului intru guvernare.
Cu alte cuvinte, zona cea mai dinamica din punct de vedere economic, dupa Capitala, ramane iarasi nereprezentata in Executivul de la Bucuresti. Oare a cata oara? Cluj avem, ca de obicei, Galatiul duce doi ministrii in Guvern, Bucurestiul si-a luat partea leului. Avem parte de o dubla rusine, atat din partea conducerilor centrale a celor doua partide majore care compun USL, cat si din partea "marilor" politicieni locali, cu mare trecere in jurul casei, Nicolae Robu si Titu Bojin, doua nulitati absolute care, in afara de a se comporta cat mai slugarnic in fata celor de la Bucuresti, nu stiu sa faca mai nimic temeinic. Mie, daca m-as regasi in postura celor doi, mi-ar crapa obrazul de rusine atunci cand as veni sa cer sustinerea timisorenilor si respectiv a timisenilor. Executivul avea destule ministere pentru a putea fi dat unul si unui reprezentant al Banatului. Ma indoiesc de faptul ca doar meritocratia a fost cea care a decis componenta acestui cabinet. Nu, cu siguranta ca au avut loc si multe tratative de culise.

PDL a adus timiseni doar pana la nivelul de secretari de stat, acest USL nu a mai reusit nici macar acest lucru. Absolut rusinos cea ce s-a intamplat in aceasta seara la Bucuresti, de neiertat absenta unei minime persuasiuni din partea liderilor locali ai USL la adresa conducerilor centrale, in vederea promovarii unui ministru din Banat. Politica Bucurestiului fata de zona Timisoarei ramane aceeasi, indiferent de numele partidului aflat la putere: ignorare totala a oricarei forme de expresie politica nationala, venite dinspre aceasta zona a tarii. RUSINE USL, RUSINE VICTOR PONTA, RUSINE CRIN ANTONESCU!

duminică, 29 aprilie 2012

Fara reevaluari! Ei trebuie sa plece!

***
USL si-a asumat guvernarea intr-un moment extrem de dificil pentru Romania. Este foarte posibil ca economia nationala sa suporte o noua contractie severa, in a doua jumatate a acestui an. Reusita acestui miniciclu de guvernare depinde foarte mult si de oamenii pe care se vor putea baza cei care si-au luat obligatia scoaterii Romaniei din santul in care a fost trantita de atat de inteligenta si patrioata guvernare pedisto-basesciana.
Trebuie sa ramana stabila doar patura functionareasca apolitica, cea de a carei activitate depinde buna functionare a Statului. In domeniul culturii avem o intreaga pleiada de functionari politici, care au improscat cu scarna, la foc automat, pe toti adversarii politici ai PD si ai lui Traian Basescu. Sunt cei care, cu un scris oparit sau voce muieratica, au atacat in toate modurile posibile forma de expresie politica a opozitiei democratice. Sunt cei care, cocotati in varful unor institute sau edituri legate direct la bugetul de Stat, isi permit zilnic sa arunce cu fecale in toti cei care atenteaza la statutul de sfant al politicii, cu care ei il onoreaza pe Traian Basescu. Guvernul USL trebuie sa trimita controalele Curtii de Conturi catre acesti profitori ai guvernarii PD-L, indivizi care au facut cariera prin politizarea actului cultural sau stiintific. Avem tismaneni, mihaiesi, patapici, liceeni, indivizi care sug sume importante de bani de la bugetul de stat fara nici un pic de jena vizibila.

Sa ne aducem aminte de faptul ca PNL, in 2007, dupa momentul rupturii cu PDL, a incercat sa pastreze o urma de civilizatie, reusind sa nu politizeze foarte multe functii din aparatul de stat. Aceasta abordare a fost interpretata de catre cei cu musca pe caciula, ca pe un semn de slabiciune politica, continuandu-si pe fata activitatea politica pusa in slujba lui Traian Basescu si a PDL. Europenismul lui Tariceanu a insemnat o oaza de civilizatie politica intr-o tara realmente pierduta intr-un balcanism primitiv. E timpul sa ne asumam acest tip de politica, cel balcanic, destul de retrograd, si sa abordam modernitatea doar in mod treptat.  Tindem spre Europa dar noi suntem in Balcani. Sa recunoastem acest fapt si sa ne adaptam situatiei. Laudacii lui Basescu trebuie sa dispara din functiile publice de decizie, daca guvernarea USL se doreste a fi una de succes.

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Discursul si atat

***
In mod categoric locul unde se simte cel mai bine dl. Crin Antonescu este Parlamentul Romaniei. Elocinta, verbul, ironia fina, toate acestea reprezinta apanajul oamenilor inteligenti. Iar Crin Antonescu este realmente un om inteligent. Discursul sustinut ieri in plenul reunit al celor doua camere in timpul dezbaterilor legate de motiunea de cenzura, ne-a aratat un politician plin de verva, capabil de a tine cu sufletul la gura peste patru sute de oameni. Discursul intreg il aveti aici.

Daca a existat un moment in care marea majoritate a celor prezenti in Parlamanet sa fie conectati la ce spune oratorul de la tribuna, acela a fost discursul lui Crin Antonescu. Acesta a eclipsat pana si cele doua cuvantari ale premierului in functie Ungureanu si a celui virtual, Ponta. In mod sigur parlamentarismul romanesc are nevoie de asemenea oameni, capabili de ai tine legati la problematica in dicutie pe cei prezenti la lucrari. Doar ca, din pacate, cele doua camere au ajuns sa fie populate de catre indivizi care fac parte, mai repede, din lumea necuvantatoarelor decat din cea a oamenilor capabili de a articula fraze. O simpla analiza a textului ne arata faptul ca Antonescu a renuntat la o sintaxa foarte pretentioasa, preferand sa isi directioneze forta discursului sau mai mult catre cei aflati in fata televizoarelor decat in directia celor prezenti la sedinta. Si e bine.

Raman la ideea mea conform careia incercarea de a face un deal cu Traian Basescu este sortita unui mare esec.. Ori, pe la colturi de strada, se vorbeste de o intelegere intervenita intre Victor Ponta si Traian Basescu, conform careia matelotul isi va duce mandatul pana la capat daca nu va mai interfera grav in afacerile guvernamentale. Ori aceasta este o iluzie. Traian Basescu este un presedinte aflat in afara Constitutiei de mai multa vreme. Un guvern USL, in paralel cu continuarea mandatului prezidential al lui Traian Basescu, este un non-sens, o capcana intinsa celor care, acum, se bucura de sustinerea a 60% dintre romani.Prin septembrie, dupa intrarea pe o noua panta descendenta a economiei nationale, de asteptat de altfel, Traian Basescu le va puna masa in cap celor din USL, mergand cu o miscare politica nou-nouta in alegerile din noiembrie. 

Singura sansa de a salva ceva ramane demiterea presedintelui de catre Parlament. Doar ca pentru acest lucru ai nevoie de juristi destepti, politicieni hotarati si de un popor aflat in cunostinta de cauza in legatura cu derapajele grave ale lui Traian Basescu. Reusita demiterii cabinetului Ungureanu reprezinta o victorie de etapa si nimic mai mult. Nefructificata la maxim, ar conduce la revenirea in prim-planul politicii a celor care au furat Romania in uultimii ani.

marți, 24 aprilie 2012

Partidul unic

***
Evenimentele din ultima perioada, atat de agitata din punct de vedere politic, in care varfurile de rang intai sau doi din PDL incearca sa evadeze catre domnii generosi care conduc USL, vin sa ne confirme faptul ca in Romania nu avem de-a face cu o dezbatere doctrinara ci avem in fruntea tarii un partid unic, care, din patru in patru ani, isi schimba denumirea. Pluripartidismul este doar o iluzie intretinuta interesat, intre ciclurile electorale, de catre niste politicieni care isi castiga painea din naivitatea romanilor.

In fapt, in tara noastra avem un singur partid politic real, cel al oportunistilor, cei care nu doresc sub nici o forma sa treaca prin perioada de Opozitie, inerenta oricarui partid politic dintr-o tara civilizata. In Romania nimeni nu vrea sa fie in rolul de Opozitie politica deoarece acest lucru inseamna intreruperea alimentarii cu resurse de orice fel, din bunurile Statului. Este dificil sa numesti democratie starea de lucruri existenta actualmente in politica noastra. Avem de-a face cu metamorfozari ciclice ale acelorasi indivizi care, din patru in patru ani, se prefac ca cer voturile amarastenilor pentru a ramane cuplati la bugetul tarii. Lichelismul paturii conducatoare a romanilor este unul absolut exagerat. In nici o tara in care exista o reala democratie, nu avem de-a face cu migratii politice in masa, nu intalnim un asemenea grad de traseism politic, de goana pentru functii in aparatul de stat, care, teoretic cel putin, sunt mult mai slab remunerate decat cele din mediul privat.

Romania nu are clasa politica ci doar niste indivizi care s-au insurubat in fruntea tarii si nu vor sa scape din mana accesul la resursele statului, la afacerile oneroase, la peschesurile si ciubucurile atat de orientale, care nu au nimic de-a face cu practica democratica occidentala. De ce si-or sparge unii capul pentru o functie de consilier local, platita cu 150 de lei pe luna? Pentru acesti bani? Din mandrie? Sau pentru acele venituri reale care exced aceasta suma? Mai degraba inclin pentru ultima varianta. Toata lumea viseaza la parvenire, atunci cand devin alesi ai vulgului. Este ciudata aceasta traiectorie catre pricopsire, pe care unii o vad exclusiv prin prisma afacerilor veroase cu Statul sau in dauna Statului. Prea putini incearca varianta mediului privat, a afacerilor in care rolul predominant este detinut de propriile abilitati si nu de asocierea, sub o forma sau alta, cu Statul.

duminică, 22 aprilie 2012

Alegeri prezidentiale in Marele Califat al Frantei

***
Cetatenii Marelui Califat al Frantei au fost chemati la urne pentru a-si alege califul..asta, seicul...pfffui!, presedintele mah! Onorabilii adulatorii ai Profetului Mahomed, adeptii neinduplecati ai Jihadului cel drept, au avut de ales in primul tur intre doi domni, Hollande si Sarkozy, ambii cu radacini evreiesti bine documentate. Bai, intreb si eu, de ce nu se extrapoleaza modelul si la nivelul Orientului Mijlociu? Asta da pattern de convietuire interetnica.