***
Delir = pierdere a simtului realitatii care se traduce printr-un ansamblu de convingeri false irationale, la care subiectul adera ferm. Delirul se deosebeste de onirism (confuzie mintala), de dezorientarea caracteristica unor tulburari neurologice (amnezie, dementa), precum si de produsele imaginatiei mitomanului sau istericului. (cf. Dictionarului Medical)
Buuun! Acum se da urmatorul text:
Faptul că Opoziția îl fluieră pe Traian Băsescu, inclusiv pe 24 ianuarie, nu trebuie să mire pe cineva.
Nu e loc de surpriză, mai întâi de toate, pentru că înțelegerea dintre PSD și ACD are aceeași substanță ca și, la timpul ei, așa-numita “monstruoasă coaliție” care l-a îndepărtat pe Cuza de la putere. Contestatarii care, deși diferiți prin nume, sunt solidari în ură nu s-au născut ieri. Tradiția politicii radicale e veche de când statul nostru modern.
Asta ne îngăduie, de altfel, să ne aducem aminte că A.I. Cuza a fost contestat cu multă forță și în termeni dintre cei mai colorați. El nu e, în istoria noastră, doar simbol al Unirii, ci și măsură a urii și a disprețului cu care se tratează românii între ei.
Asa deci. Cuza = Basescu si viceversa. Si asta nu e tot. Mai acum ceva timp, dl. Preda punea acelasi semn de egalitate intre Corneliu Coposu si Traian Basescu: Atât lui Corneliu Coposu, cât şi lui Traian Băsescu li s-a spus că sunt oameni ai discordiei şi nu ai construcţiei. Conflictual, războinic, intratabil – astea ar fi trăsăturile portretului construit de ceilalţi şi pentru unul, şi pentru celălalt. Ce credeti, tipul e intratabil? Ei, as! Cititi mai jos. Se trateaza daca beneficiaza de tratamentul corect la momentul oportun.
Si acum, tot din dictionarul pomenit redau mai jos o clasificare clinica a tipurilor de delir:
Clasificare - Delirul se descrie dupa diferitele trasaturi:
- dupa mecanismele sale (delirul de interpretare, halucinatiile sau iluziile, construirea unui scenariu imaginar etc.)
- dupa temele sale (delirul de persecutie, megalomania, delirul mistic sau profetic, gelozia, autoacuzarea, sentimentul de a fi condus de o forta exterioara etc.)
- dupa structura sa (delirul bine construit si coerent; delirul fantastic, a carui constructie porneste in toate sensurile dar care ramane totusi organizat; delirul imprecis, necoerent)
- dupa declansarea sa, cand dintr-odata si pe neasteptate (bufeul delirant), cand insidios si progresiv
- dupa evolutia sa (reversibila sau nu, intermitenta, extensiva, insotita sau nu de un deficit intelectual).
La final, tot prin bunavointa autorilor Dictionarului medical, redau cateva recomandari pentru domnul europarlamentar:
Tratamentul si prognosticul delirului - Ca regula generala, prima aparitie a unui delir trebuie sa fie tratata in mediu specializat. Prognosticul depinde de rapiditatea si de calitatea ingrijirilor. Analiza experientei delirante, a fazelor de recrudescenta si de remisie este esentiala pentru orientarea tratamentului. Dupa gravitatea tulburarilor de personalitate, neurolepticele, litiul, uneori antidepresivele, asociate unui evantai de psihoterapii - individuale sau de grup -, ca psihanaliza, socioterapia, (prin modelare, desen, pictura, mima), permit sa stavileasca delirul. Prin urmare, atunci cand tulburarile delirante raman minore si nu comporta un risc de a trece la actiune (agresiune, automutilare, sinucidere), spitalizarea nu se mai impune. Psihoterapia si un tratament simplu, de intretinere, sunt adesea suficiente pentru a permite pacientului sa-si pastreze capacitatea de adaptare socioprofesionala.
Eu donez un halat pentru dl. Preda. Voi?
Libertatea omului e partea divină din el. Petre Tutea
miercuri, 26 ianuarie 2011
marți, 25 ianuarie 2011
Blog de blog - nominalizarile mele pentru 2010
***
Garcia doreste sa-si faca publice propriile lui preferinte pentru lumea blogosferei frecventate de-a lungul anului 2010. Am cantarit mult, m-am sfatuit cu mine insumi, si iata ce a iesit:
1. Marele premiu - Pentru că-mi place - Dorin Tudoran
2. Blog literar - Bookiseala
3. Blogul cu cel mai mult umor - Moshe&Mordechai, Daily Cotcodac
4. Cel mai bun cititor/comentator - La Marginea Noptii
5. Cel mai bun blog de păstrarea memoriei - Marius Ghilezan, Pro Atitudine (Florentin Lehaci)
6. Cel mai bun Blog politic/Blog economic - Iulia Huiu, Codrin Scutaru, Transildania
7. Cel mai informat blogger - Iosif Buble, Cristian Sutu, Vip in Banat
8. Cel mai simpatic blogger - Alecu Racoviceanu
9. Cel mai bun blog al unui ziarist - Victor Ciutacu, Vio Bota
10. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri - Florin Matei, Lilick
11. Cel mai bun blog vizual (foto, grafică) - Cosmin Dan
12. Cel mai bun blog de sport - Sport Tim
13. Cel mai bun blog de muzică - Muzica de Vest
14. Cel mai combativ blog - Marius Diaconescu
15. Cel mai activ blogger - Ionut Puerava
16. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri - Mircea Badea
17. Blogul pasiunii - Istorii Regasite (Horia Dumitru Oprea) , Kombat.ro
Multa bafta tuturor.

luni, 24 ianuarie 2011
Absolut siderant! Ce a inteles Basescu ca inseamna democratia
***
"...in democratie cel mai important este sa iei o decizie in avantajul majoritatii."
Vi se pare ca citatul de mai sus are vreo legatura cu principiile Democratiei? Eu cred ca nu. Da, un guvern se constituie pe baza unei majoritati parlamentare, expresie a proportionalitatii numarului de voturi exprimat de catre cetatenii care indeplinesc conditiile de varsta pentru a lua parte la procesul electoral. In fapt, citatul de mai sus ne arata ce pricepe Traian Basescu din regulile democratiei. Dar oare este democratic un asemenea mod de gandire?
Dupa 7 decembrie 1941, in urma atacului japonez de la Pearl Harbor, mii de japonezi de pe teritoriul Statelor Unite au fost internati in lagare speciale. A fost un gest facil pentru linistirea majoritatii americanilor. A reprezentat insa aceasta o masura democratica? Nu. Chiar deloc. Adolf Hitler a venit la putere ca urmare a votului liber exprimat de catre majoritatea electoratului german. Pentru "binele" acestei majoritati, Adolf a trimis la moarte, intr-o prima faza, cateva sute de mii de oameni. A fost aceasta o masura democratica? Nu. A fost ea sustinuta de catre majoritatea poporului german? Da.
Domnul Traian Basescu ne indica foarte clar limitele intre care el intelege democratia. Nu conteaza ca acea majoritate este constituita fortat, printr-un dat prezidential. Nu. Presedintele Basescu a numarat si a vazut ca majoritatea pensiilor cresc. Deci automat decizia de recalculare a pensiilor este corecta. Ei bine, d-le presedinte, va inselati.
Democratia nu inseamna sa iei o decizie in favoarea majoritatii. Nu. Esenta democratiei consta in respectarea principiilor statului de drept, a legilor, a Constitutiei. Acest din urma aspect pare destul de strain de bagajul de cunostiinte al actualului presedinte.

duminică, 23 ianuarie 2011
Poporul vegetal
***
Eu cred
de Ana Blandiana
Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?
Cat de actual vi se pare acest poem? Sincer, mie mi se pare ca Ana Blandiana a scris poezia aceasta ieri. Sau azi. Romanii au avut destul de putini intelectuali care sa puna diagnostice atat de exacte tarelor evidente prezentate de catre acest neam. Nicolae Steinhardt, Titu Maiorescu cu a lui teorie a formelor fara fond, Emil Cioran, care urca pe culmile disperarii cand constata minusurile noastre ca si natiune.Ana Blandiana, cu aceasta poezie optzecista, se inscrie in linia acestor ganditori, care, asumandu-si riscuri inerente, ne pune in fata o oglinda, o oglinda care ne prezinta exact asa cum suntem. Niste plante!
Contrastangismul "Dreptei" lui Basescu
***
Iata ca, peste douazeci de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, avem de-aface cu refondarea Partidului Comunist Roman. Sigur, acest lucru s-a intamplat acum aproape un an, insa abia azi am avut acces la unele dintre ideile profesate de catre acesti domni si doamne.
O vedeti pe Purcica de mai sus? O cheama Doina Ghitescu si este actrita de teatru. A fost invitata, alaturi de alti doi tovarasi, la emisiunea News Magazine a lui Ioska, de la Antena3. De ce credeti ca ii place dansei comunismul? Pentru ca, avand exemplul lui Che Guevarra, cel care in opinia dansei, si-a aparat neamul in care s-a nascut, si dansa simte ca, alaturi de ceilalti tovarasi, poate face acelasi lucru pentru romani. Trecem peste faptul deloc de neglijat, ca El Che era la origini argentinian, nascut la Rosario, si a devenit demnitar al Cubei castriste, deoarece se pare ca pe aceasta doamna nu o intereseaza amanuntele. Dar totusi, o vedeti pe dansa imbracata in combinezon de camuflaj si alergand prin munti, intre Semenic si Paltinis, de exemplu? Eu nu cred ca e in stare.
Bun, daca mai sus ma intrebam retoric daca puteti inchide ochii si sa o vedeti pe Purcica alergand din stanca in stanca, totusi nu pot sa nu fiu ingrijorat de apetenta cu care unii oameni cu o oarecare instruire, isi insusesc fara rezerve mitul lui Che Guevarra. Mai era un mucos prezent acolo, la vreo treizeci de ani, care nu depasise faza limbajului de partid, condamnand ritos burghezia ca fiind raul suprem al societatii romanesti actuale. Ori, termenul burghezie in acceptiunea comunista, nu l-am mai auzit de prin 1989, cand eram si eu elev de scoala primara. Faptul ca in Romania burghezia este slaba, acest lucru ar trebui sa ne ingrijoreze. Clasa aceea de mijloc, mult clamata de catre o societate moderna, la noi reprezinta doar o spoiala si nimic mai mult.
Si mai exista un lucru care ar trebui sa ne ingrijoreze; neinterventia autoritatilor in momentul in care un partid extremist, cu ideologie extremista, isi face aparitia pe scena politicii romanesti. Probabil ca daca s-ar fi ivit o formatiune politica cu denumirea Garda de Fier, Legiunea Arhanghelului Mihail sau Totul pentru Țară, interventia autoritatilor ar fi fost mai ferma. Sa vezi ce ar fi iesit din pana lui Tismaneanu sau TRU. Dar asa...Avem un presedinte care a condamnat ferm comunismul ca pe un regim criminal nu-i asa? Dar avem in tara un Partid Comunist Roman acceptat pe esicherul politic romanesc prin complicitatea regimului Basescu. Daca mai apare si o Garda de Fier, putem sa ne intoarcem linistiti in anii '30, schimbati doar numele lui Carol al II lea cu cel al lui Traian Basescu. Duduia ramane.

joi, 20 ianuarie 2011
Dinu Patriciu.Tipic
***
Din Romania Libera spicuiesc niste declaratii cel putin interesante ale omului asociat fortat cu imaginea PNL. Interviul a fost realizat de Sabina Fati.
S.F: Pentru a-i convinge pe liderii PNL despre ecesitatea alianţei cu PC, Crin Antonescu a adus în discuţie beneficiile pe care le-ar putea aduce liberalilor, trustul de presă fondat de Dan Voiculescu.
D.P. - Eu cred că un trust de presă care-şi asumă o poziţie politică într-o ţară ca România este un grup de presă care va ateriza forţat.
Aaaaaaa, acum devine explicabil faptul ca mai tot trustul patronat de miliardarul asta de carton, a preferat sa il atace pe Crin in campania electorala pentru prezidentialele din 2009. vedeti, adevarul trebuie citit in oficioasele cotroceniste, nu in presa independenta, capisci?
S.F: Liberalii au încercat să se folosească de trustul de presă pe care îl patronaţi?
D.P. - Evident. Toată lumea încearcă să se folosească de orice mijloc de comunicare în masă, de orice fabrică de conţinut. Nu doar liberalii, ci şi ceilalţi. Am refuzat acest tip de relaţii cu lumea politică şi o voi refuza întotdeauna.
Asa coane Dinule, dar totusi din bussinesul asta cu asocierea propriei imagini la un partid istoric de extractie capitalista, totusi PNL - ul cu ce se alege? In timp ce Basescu si PDL - ul aveau cel putin trei trusturi de presa inchinate, PSD - ul si Geoana doar vreo doua, Crin fluiera pe degete fara tribuna mass-media de exprimare. Bine macar ca Adevarul este independent politic, nu? Ba nu. Daca stau sa ma uit in caseta redactionala, cu numele comentatorilor politici din cadrul trustului matale, in care apar indivizi care si-au depus demult omagiile la picioarele lui Traian Basescu, precum Sever Voinescu, Andrei Plesu, Grigore Cartianu, s.a., imi dau seama ca pritoceala aceasta de presa pe care o patronezi, chiar este "independenta". Hmm. La dracu.
S.F. Nu demult vorbeaţi despre necesitatea unui partid tânăr, cu oameni responsabili şi competenţi. Aţi susţine un astfel de partid?
D.P. - Nu pot să mă desprind de poziţia pe care o am, de proprietar de trust de presă. Nu pot să vă dau un răspuns la această întrebare. Depinde de foarte multe lucruri, de compatibilitatea cu ideologia şi orientarea trustului de presă.
S.F: Răspunsul dvs. este „da"
D.P. - Da.
Vaaai! Ce noutate! Poate un partid cu Saftoaica pe post de lider, cu Elvis menestrel la Palat, cu Gregoar purtator de vorbe, cu Plesu pe post de ideolog si cu Catarama ca port-stindard. Ma intreb insa de ce PNL - ul accepta inca sa isi asocieze imaginea cu acest individ? Doar pentru ca are bani? Si ce daca? Electoratul-target al liberalilor nu trebuie sa fie format din cadavrele imbalsamate frumos sub forma de afaceristi miliardari. Mici inteprinzatori, cei cu profesiuni liberale, intelectualitatea, aici trebuie construita solid baza politica. Cu ce ii ajuta pe liberali perceptia publica precum ca Patriciu este sforarul din umbra al partidului? In 2009, din lipsa de fonduri, panotajul electoral al candidatului liberal la prezidentiale a aparut dupa doua saptamani de la startul campaniei. Dar Patriciu e bogat, nu?
luni, 17 ianuarie 2011
De ras, daca n-ar fi de plans
***
Spicuit via Tion:
Claudiu Ţaga, care a candidat pentru funcţia din Parlamentul României „sub culorile” PNL, a semnat, luni, adeziunea la UNPR şi va face parte din grupul deputaţilor independenţi.
Ţaga a declarat pentru www.tion.ro că nu a fost exclus din PNL, deşi la finele anului trecut a anunţat că nu va mai reprezenta această formaţiune, însă a plecat din rândul liberalilor deoarece nu se mai vede apropiat de alianţele pe care aceaştia le fac în ultima perioadă.
„Da, azi (n. r. – luni) am semnat adeziunea la UNPR. Nu am fost exclus din PNL, am plecat eu pentru că nu mă văd apropiat de alianţele pe care vor să le facă liberalii în această perioadă”, ne-a declarat Ţaga.
Mda, doar ca domnul deputat, care reprezinta si colegiul meu, omite sa spuna ca decizia de a pleca din PNL a fost luata inca de la mijlocul lui decembrie 2010, adica atunci cand alianta dintre liberali si conservatori nu era de actualitate publica, vezi aici. Deh, cand suna adunarea generalul azepeurilor, tot apevistul raspunde prezent, nu? Bafta multa d-le colonel, tot mai buna e mancarea la cazan, asa-i?
PS: (pentru dl. Taga, stiu ca parcurge acest blog) - D-le Taga, pot sa inteleg frustrarile d-voastra in legatura cu relatiile interpersonale din cadrul filialei, sunt de acord cu d-voastra in privinta nesimtirii care ii caracterizeaza pe anumiti domni si doamne care vegeteaza in anumite posturi din PNL Timis, dar nu pot concepe ca un militar sa abandoneze atat de usor lupta. Provocarea este sa schimbi situatia, nu sa o abandonezi.
Cu aceeasi consideratie
GM

Abonați-vă la:
Postări (Atom)